Pre acéia vréme Jicmontu craiul leșesc au trimis la Ștefan vodă soli, poftind ca să poată avea niguțătorii lor cale deșchisă la turci și să fie întru una asupra tătarilor. Iară Ștefan vodă așijdirea au trimis solii săi, ca să-i întărească priiteșugul și să trimiță la margine, să facă légea celor cu strâmbătăți și să-i sloboază solii săi, să treacă la Moscu. Ci de a facerea légea marginii, au făgăduit, iară la Moscu să treacă solii prin țara lui, nu au suferit, nici au lăsat, pentru neașezarea ce avea cu Moscul.