Pentru Țara Ungurească de jos și Ardealul de sus vom să arătăm, fiindu-ne vecini de aproape și cum au avut și ei crăie mare ca și léșii

Aicea nu vom lăsa și de Ardeal sau Țara Ungurească, cumu-i zicu unii, ca să nu atingem și să nu pomenim de începutul lor și de obicéiul lor, fiindu-ne vecini de aproape și de multe ori năzuia domnii țării Moldovei, de să acioa și să ajutoriia de la dânșii.

Ardealul sau Țara de jos Ungurească să chiamă Țara peste Munte, carea coprinde o parte de Dațiia și piste munte. Direptu acéia-i zicu Țara peste Munte, căci este încunjurată de toate părțile cu munți și cu păduri, cum ar fi îngrădită. Zicu-i și țara de 7 orașă, din limba nemțască, iară lăcuitorii țării își zicu ardéleni, carii să hotărăscu cu ungurimea dispre apus, sau cumu-i zicu unii Panonia. Iară dispre miiazănoapte să hotărăscu cu Țara Leșască, dispre amiazăzi cu Țara Muntenească, dispre răsărit cu Moldova. Țara Ardealului nu este numai o țară însăși, ci Ardealul să chiamă mijlocul țării, care multe coprinde în toate părțile, în carea stă și scaunul crăiei. Iară pre la marginea ei sunt alte țări mai mici, carile toate de dinsa să țin și supt ascultarea ei sunt : întăi cumu-i Maramoroșul, dispre Țara Leșască și Țara Săcuiască dispre Moldova și Țara Oltului dispre Țara Muntenească și Țara Bârsei, Țara Hațagului, Țara Aoașului și sunt și altle horde multe, carile toate ascultă de Crăiia Ungurească și să ținu de Ardeal.

În țara Ardealului nu lăcuiesc numai unguri, ce și sasi peste samă de mulți și români peste tot locul, de mai multu-i țara lățită de români decât de unguri. Iară în Țara Ungurească de jos, unde să chiiamă Unguriia cea Mare (sau cumu-i zicu unii pre limba nemțască Panoniia), acolo numai unguri trăiescu, iară de să află și români pre alocurea, încă lége ungurească țin.

Ungurii nu țin tot o lége, ce în patru sau în cinci legi sunt împărechiați, că unora le zic calvini, altora lotori, altora calandoș, ce să chiiamă pre limba lor lége direaptă, alții-i chiiamă verăș ianoș, carii credu în Ioan Botezătoriul, iară de Hristos nimica nu să atingu, alții chiiamă sombotași, carii credu légea jidovască, alții-i chiiamă papistași, carii cred pănă în jumătate légea grécească, de aceștiia se află la Ardeal, iară la Unguriia céa Mare foarte prea puțini. Aceștiia au și icoane în bisérică și cruci pre bisérică, încă și pre la casile lor să află cruci. Aceștia nici la o treabă a biséricii nu poftesc pre aceialalți unguri, nici-i iubescu. Mai bucuroși să margă la bisérica românească decât la capiștea aceloralalți unguri.

Rumânii, câți să află lăcuitori la Țara Ungurească și la Ardeal și la Maramoroșu, de la un loc sunt cu moldovénii și toți de la Râm să trag.

Ieste țara Ardealului plină de toată hrana câtă trebuiește vieții omenești, că pâine peste samă rodéște multă, de niminea nu o cumpără, ci tuturora prisoséște, vin pretutinderea, nimarui nu lipséște, miere multă și bună, de care facu mied, așa de bun, cât să potriveaște marmaziului.

Țara Ungurească mai denainte vréme era foarte mare, de coprindiia o parte mare și din Țara Turcească, că scaunul crăiei nu era la Beligradul cestu nou, unde este acum, ci era la Buda, care o țin acum turcii. Că daca au luat turcii Belgradul cel mare, carele era apărătura nu numai a Țării Ungurești, ci a toată creștinătatea dispre apus, au dobândit déciia și Buda, carele era scaunul Crăiei Ungurești. Décii ș-au mutat scaunul la Beligradul cestu nou, di pre Ardeal, ci de-a pururea fără odihnă, având războiu némții cu turcii și fiind și ungurii întru ajutoriu asupra turcilor și având némții priiteșug cu ungurii și mergând asupra turcilor piste dânșii trecea, turcii suindu-să la némți, prin țara lor făcea cale. Ci ungurii văzând atâta stropșitură și nevoie țării, una dispre turci, alta dispre némți, neavând odihnă de oști gréle, li s-au supărat și s-au sfătuit cu toții, de s-au închinat turcilor și au luat de la dânșii domnu, ca și în țările noastre. Iară némții daca au văzut că soțiile i-au viclenit și s-au închinat la vrăjmașii lor, au luat de la unguri jumătate de Țara Ungurească de sus și o țin pănă astăzi.

Așa Țara Ungurească crăie mare ce era, dintr-un trup în multe mădulări s-au întorsu, o parte turcii țin, cu scaunul crăiei cu Buda, némții altă parte, Ardealul de-i cu stăpânu, încă este supt robiia turcească.

Ungurii sunt oameni iscoditori și necredincioși, vicléni, priiteșugul nu-l țin la loc de nevoie. Prin țara Ardealului nu poate omul pre lesne să treacă fără cărți crăiești. Și taina așa o ținu de bine, că nici de la țărani cuvântu direptu nu vei afla. Judecata sa foarte pe direptate o judecă și de nu-ți iubești légea într-un loc, volnicu ești să-ți tragi légea la alt scaun, unde vei iubi. Încă și dispre crai, de ver fi având ceva asupreală și nedireptate, ai voie să-ți întrebi și cu craiul, unde să adună toți domnii la scaunul țării, de să sfătuiesc di trebile țării și de vei avea strâmbătate, afla-vei direptate. Nici craiul are voie să piiarză pre vreun némișu, fără numai de-l va dovedi de viclenie.