Povestea și tocmala altor țări, ce sunt pinprejur, cum nu să cade să nu poménim, fiindu-ne vecini de aproape. Întăi, cumu-i Țara Leșască

Țara Leșască, sau cumu-i zicu pre limba lor Polsca Zemlea, adecă țara câmpului îi zicu, pentru loc tinsu i-au pus nume așa, ci nu pentru că doară este câmpie multă, că fără câmpii Dașovului, câmpu slobod și pustiiu în Țara Leșască nu să află, pentru mulțimea de oameni, ce sunt sate pretutinderilea și târguri, ci numai pentru că-i locu tinsu. Pentru acéia îi zicu Țara Leșască, pentru că mai de demult o au fostu chiemând-o așa dipre numele lui Leh, fiiului lui Elisei, nepotul lui Iavan, carile întăi acela au lăcuit pre acélea locuri.

Țara Leșască este țară mare dispre miazănoapte, de să chiiamă Borusiia și Pomeria, iară dispre răsărit Litva și Țara Mazoviei, dispre amiiazăzi Rusiia, ce să hotăraște dispre unguri cu Munții Ungurești, iară dispre apus Lusitaniia și Slijiia și Moraviia, toate acéstea cnézii, daca le-au supus craii lesești supt ascultarea sa, adecă Mazoviia, Rusia, Prusiia, Litva, au făcut tot un trup, din mădulări multe, tot o țară și o judecată au.

Și némișii carei le zicu șleahtă, nu așa de crai ascultă, cum de lége, carele, le-au făcut ei, de să judecă la scaunile cetăților, cineși la ținutul său. De acolo, cine nu va să-și ție de lége, volnicu-i fieștecine să-și îndelunge légea la alt scaun mai mare, alése în doao locuri, la Liublin vara și la Petricov iarna, unde zic acelor legi tribunal. Acolo, de va avea și de crai ceva asupreală, fără nici o frică are voie să-l tragă la judecată, unde procuratorii vor răspunde pentru crai și de va avea strâmbătate, afla-va județu și direptate. Nici pre un sleahtici nu-l va putea lega cineva, nici craiul singur, pănă nu-l va birui cu légea. Aceia nu dau bir nimărui, nu ascultă de altul, nici în oaste este datoriu să meargă, fără numai de bunăvoie, numai când va încălica craiul și cu voia tuturora și cu plată.

Și când le va veni vreo nevoie de undeva, acéia este datoriia lui crai, ca să dea știre la ținuturi, să să strângă la zi, care le va arăta. Și dacă să vor strânge și vor sfătui de lucrul ce le vor da știre, ei vor alége soli și vor trimite la săimu, unde să vor împreuna cu toți solii ținuturilor, de vor sfătui de toate nevoile, ei deosebi și craiul cu sfatul său deosebi. Ce vor isprăvi peste zi, sara să vor împreuna cu sfétnicii ce le zicu sinatori și ce vor așeza pănă a să săvârși săimul, că stă săimul șase săptămâni, de alta nu vor sfătui, numai de ce va fi pricea întru dânșii, pănă la săvârșitu. Iară în zioa cea de apoi, de multe ori să tâmplă de nu vor putea lesne să tocmească zuoa, toată zioa, uneori adaogă și noaptea, mai apoi pun și aleg dintre dânșii carii vor fi cu sfat mai mare și ce le va părea lor, pre acéia stă.

La oaste nu mergu ei singuri, ci când tribuieșté oaste, ei slobod la săim bir, de iau de pre vecinii lor, cu cât potu să-și rădice treaba mare ca acéia. Numai atuncea când vor vedea că tribuiéște, și însuși craiul va mérge, însă numai pănă la margini, să-și apere țara, iară denafară nu sunt datori.

Léșii sunt oameni războinici, oameni învățați de carte, că pentru învățătura și a cărții și a vitejii nu li-i préget, nici de trudă, nici de chieltuială, ce încunjură țările de învață, ca să deprinză tineréțile truda și la bătrânéțe înțelepciunea, de care au nevoință mai mare.

Léșii n-au nevoință să strângă avuție, că avuțiia și strânsura o dau și o răsipescu, lefecii mulți țin, după cât le este puterea și mai mulți. Nu este la dânșii rușine a fi datoriu, că nici unul, nici cei de frunte, nu este să nu fie datoriu și la jidovi ocinele le zălojăscu și odoarăle lor zălojăscu la niguțători și le orânduiesc altora și mulți și de totu le pierdu, hrănind gloate după sine, că pre cel ce strânge îl numesc jidov. Stăpânilor cui slujăscu, sunt cu credință și pentru numele lui și pentru cinstea, capul își pune. Pentru ruda sa și pentru semințiia, cât de departe, stau cu dânsul pănă la moarte.

Au obiceaiu léșii, nu ca grecii, după sfadă și după price, daca-i vor împăca, nu va ținiia pizmă, ci la nevoia lui ca direptu un frate să va pune.

Craii nu ceia ce-s moșnéni crăiescu, ci pre carile îl aleg ei. Nici altă voie mai mare are, fără numai ce sunt boieriile pre mâna lui, cui va vrea să le dea, le va da. Nici acéle date nu poate să le ia, fără numai de viclenie spre țară, de-i va lua întăi capul cu județu, pănă nu va muri. Pentru acéia pogorând putérea și luund din mâna crailor, n-au voie să facă cui va vrea înaljosul și să poată ațița după pofta sa răotăți țărâi, ci pentru frâu să țin fălcile lor, că ari face multe răotăți. Și pentru acéia rădicând ei între sine răotățile sale, din puțin au crescut țara mare și să potu apăra de toți vrăjmașii săi. Și de la alții ce au luat, n-au datu, de la némți Prusiia, de la Moscu nu puțină țară au dobânditu: Severia și Cernihovul și alte ținuturi.

Turcii carii pre la alte țări au izbândit și au luat cetăți, iară la léși, de câte ori s-au ispitit, cu rușine s-au întorsu. Și la toate lucrurile sunt gata și cu putérea și cu gura gata sunt să să apere și Dumnezeu îi apără pănă acum, de poate zice fieștecine că sunt ca o fecioară neatinsă și nesilită. Numai tătarii îi cară în toate zilile de grumazi, că umblă la dânșii ca la sită.

Au léșii 2 arhiepiscopi și 11 episcopi și 3 episcopi la cneadzia Litvei, 4 la livoni, fără mitropolitul de Chiev și alți episcopi ce-s pre ruși, de légea grecească, 16 voievozii de scaune în Țara Leșască, 5 la Litva, 3 la prusi și alții cineși pre la scaunile sale și 61 de caștaleani, iarăși boierii de scaun, iară starostii sunt mai multe.

Țara Leșască are ape mari: Visla care tréce pe la Cracău și să pogoară pre la Varșav și la Torunea și la Gdansca dă în Marea Albă și șăici umblă multe pre dânsa. este și San apă mare, care dă în Visla, iară dispre Moscu Niprul, iară apă mare.