Războiul lui Bogdan vodă cu léșii

Deci când au fostu în mijlocul pădurii, făcut-au năvală oastea lui Bogdan vodă la carăle léșilor. Ci apărându-să léșii, de-abiia au scăpat cu multă pagubă și pierire. Décii, vrând să intre și céialaltă oaste leșască, atuncea s-au ivit toată oastea lui Bogdan vodă cu multe steaguri și buciume, fără călărime, multă pedestrime. Acéstea văzând léșii, s-au tocmit de războiu și au băgat în mijloc pe Alixandru vodă. Și s-au tâmplat acestu războiu, a șasea zi după pacea ce făcusă, la Crasna. Și s-au bătut mai nainte de apusul soarelui pănă ce au înoptat, pierind de îmbe părțile, pănă au năvălit și gloatile de pedestri, carii au făcut mare moarte în léși, tăind cu coasile vinile cailor. Unde hatmanii leșești vrând să îmbărbătéze pre ai săi, ș-au pus și ei capetile, ales Piotru Odrivozu și Nicolae Porava și Buciațschii. Și biruia Bogdan vodă, de n-ar fi dat ajutoriu moldovénii lui Alixandru vodă, carii trecusă pădurea cu podolénii, pre carii trimisése cu carăle. Și aceia s-au învârtejit la războiu, de au dat inimă celor pieitori și au împinsu pre oastea lui Bogdan vodă, de au început a fugi și au umplut pădurile. Și așa cu vitejiia iară a moldovénilor au întors izbânda la léși, cei ce pierdusă războiul. Mulți aleși au pierit întru acel războiu: Nesvoiovschii, Biasovschii, Davidovschii și alții mulți ca aceștiia.

Deci Alixandru vodă cunoscând că nu să va putea așeza la scaun, că pre vrăjmașul său, pre Bogdan vodă, măcară că înfrânsése cu acea dată, iară nici o pagubă nu-i făcusă, că Bogdan vodă și cu oamenii săi cumuș era învățați a ținea pădurile, măcară că să rășchirasă din război prin păduri, de iznoavă s-au strânsu și s-au tăbărâtu, socotind să nu piarză nădéjdea, ci di iznoavă să lovească pre léși, că-i știia că sunt slăbiți de tot ajutoriul.

Înțelegând acéstea léșii dimpreună cu Alixandru vodă și văzândusă slăbiți de totu ajutoriul, măcară că înfrânsése cu deodată pre Bogdan vodă, ci al doilea rând nu era nădéjde, că nimica lui Bogdan vodă nu-i stricasă, că din oastea lui puțini pierisă, iară de la léși mai cu totul pierisă, văzând că nu le slujaște norocul, nu s-au apucat de scaun, nici au așteptat al doilea rând războiul, temându-să să nu-i lovască Bogdan vodă făr de véste cu oaste tocmită și cândai să nu pață mai rău decât întăi, să piiae și câți au mai rămas, bulucindu-să dimpreună cu Alixandru vodă, cu toții s-au tras degrabu spre Țara Leșască. Iară Bogdan vodă văzându-să curățit de vrăjmașii săi, s-au așezat la scaun.

Ci de acéste războaie ale lui Alixandru vodă cu ale lui Bogdan vodă la une létopisețe de ale noastre nimica nu scrie, că pre Bogdan vodă îl scrie ficior lui Alexandru vodă și au rămas pre urma lui la domnie.

Iară întru unele izvoade de ale noastre scrie de războaiele lor, ca și cronicariul leșescu, însă mai pre scurtu. Pentru acéia oare cum au fostu, că tot să tocmesc că izbânda au fostu a lui Bogdan vodă, că au rămas la domnie și au domnit doi ani.

Share on Twitter Share on Facebook