(MISAIL CĂLUGĂRUL)

Dacă i-au bătut pre turci, ei de la Podul Înaltŭ au luat pen păduri ș-au ieșit unde purcede apa Smilii în țânutul Tutovii. Acolo în légea lor au dat laudă lui Dumnedzău că au scăpat ș-au ieșit la lume. Iar Ștefan vodă pornitu-s-au după dânșii cu ai săi moldoveni și cu 2.000 de oaste leșască, ce i-au fostŭ într-ajutoriu și i-au gonit pre turci păn' i-au trecut Seretiul la Ionășăști, unde să pomenéște și astădzi Vadul Turcilor.

Și acolo, deasupra Seretiului, la movila cea mare a Tecuciului, odihnind 3 dzile, i-au venit véste de la starostii de Crăciuna, ce-i dzic acmu Putna, cum Radul vodă vine cu oști asupra lui Ștefan vodă, fără veste. Și întristându-să, Ștefan vodă, cu cine avea, cu ai săi, au răpedzit la ostași, de-i strângea de sârgŭ. Într-aceia au sosit și Șendrea hatmanul, cumnatul lui Ștefan vodă, cu o samă de oști ce au fost rămas înapoi; îndată și Coste păharnicul cu altă samă de oaste ce au fost gonit pre turci, de i-au fost trecut Seretiul, au sosit. Și avândŭ bucurie Ștefan vodă de ai săi, cum să aflară pegiur dânsul la loc de grije, îndată repedzi pe Șendre hatmanul înaintea oștii muntenești cu puținei slujitori, ca-n chip de strajă. Și dând pe oastea muntenească, mulți pre puțini, fură biruiți de oastea Radului vodă și acolo pierit-au și Șendrea hatmanul, mai gios de Râmnic, unde s-au pomenit multă vréme Movila Șendrii. Și l-au dus, de l-au îngropat în sat în Dolhăști, lângă tată-său.

Înțelegând Ștefan vodă cum că adevărat Radul vodă domnul muntenescŭ și cu oastea sa îi vine asupră, ghenarie 13 au trecut Seretiul și mai sus de Râmnic le-au fostŭ războiul. Și dând războiu vitejéște despre amândoaă părțile, multă pagubă s-au făcut și cu vrérea lui Dumnedzău fu izbânda la Ștefan vodă, că pierdură munténii războiul. Dat-au Ștefan vodă oștii sale voie să prade în trei dzile, cât vor putea, în Țara Românească și prădândŭ, adus-au multă dobândă ostașii.

Și zăbăvindŭ Ștefan vodă acolo, păn' a să strânge oștile toate, aducând și pre mulți den boierii Țării Românești și alte capete, oameni de frunte, acolo au pus pre ai săi boieri și oameni de cinste, de au vorovit ș-au tocmit, de au despărțit den Milcovul cel Mare o parte de părău, ce vine pre lângă Odobești și tréce de dă într-apa Putnii. Și păn' astădzi este hotarul țărâi Moldovei și a Țării Românești acel părău ce să desparte den Milcovul cel Mare. Iar mainte au fost având țărâle amândouă pricină, că Țara Romănească vrea să fie hotarul său păn' într-apa Trotușului, iar moldovenii nu-i lăsa, păn' au vrut Dumnedzău de s-au tocmit așea. Ș-au luat Ștefan vodă cetaatea Crăciuna cu țănut cu tot, ce să chiamă țănutul Putnii și l-au lipit de Moldova ș-au pus pârcălabii săi, pre Vâlcea și pre Ivan.

Și într-acéia laudă și bucurie au zidit bisérica în târgu în Vasluiu, dând laudă lui Dumnezeu de biruință ce a făcut. Și décii s-au întors la scaunul său, la Suceava, cu mare pohvală și biruință, de la însuși Dumnezeu de sus, ieșindu-i înainte mitropolitul și cu toți preoții, aducând sfânta Evanghelie și cinstita cruce în mâinile sale, ca înaintea unui împărat și biruitoriu de limbi păgâne, de l-au blagoslovitu. Atuncea mare bucurie au fostu tuturor domnilor și crailor de prinprejur de biruință ce au făcut Ștefan vodă.