Preotului, ce citise

Pe una ce-n grab' murise,

Zicea o cocoană bună:

„— Șade rău să spui minciună !

L-alții n-ai tăgăduit-o,

C-ai fost d-ai și spovedit-o !

Părinte-o socotești glumă ?

Ori nu știi ce este ciumă ?

Astfel cugetă creștinii,

Să zmreduiești toți vecinii ?

Nu știi că-ți rîdică daru ?

Dar an nu băuș paharu ?

Ba două pahare rele,

Doi feciori nu-s bagatele !”

Fără multă judecată

Preotu răspunse-ndată:

„— Cocoană, ce-ți spun nu crede

Cîți cu ochii lor nu vede !

Paharele seci sînt rele;

Dar nu-s astfel ale mele.

Zeu, Dumnezeu, le beau pline,

Și eu cîte beau ? puține !

Nu le număr să țiu minte !

Că opt abia-mi ud un dinte;

Și mi-au spus mulți că e-a minții,

Des așa tot să-mi spăl dinții,

De a cărora păstrare

Îngrijesc ca lucru mare”.