CAPITOLUL XII.

LA IEŞIREA DIN GOLF.

Aşa cum se întâmplă adesea după o mare furtună, zarea era înnegurată în dimineaţa de 25 februarie. Dar, schimbându-şi direcţia, vântul se potolise şi semnele unei schimbări a vremii erau evidente.

În acea zi se decisese că goeleta va ridica ancora şi Kongre făcea pregătirile pentru a porni după-amiază. Se presupunea că soarele va fi risipit până atunci ceţurile care-l înconjuraseră când răsărise. Mareea care trebuia să se retragă la 6 seara va favoriza ieşirea din baia Elgor.

Goeleta va ajunge în dreptul capului San-Juan către 7 seara şi lunga înserare de pe aceste latitudini ridicate îi va permite să depăşească capul înainte de căderea nopţii.

Desigur, ar fi putut să pornească cu refluxul de dimineaţă dacă nu ar fi fost negură. Totul era gata la bord, se isprăvise cu încărcatul, alimente aveau suficiente, cele care proveneau de pe Century, pe lângă cele scoase din magazia farului. Nu mai rămăsese în anexele farului decât mobilierul şi uneltele cu care Kongre nu voia să mai îngreuneze cala, destul de plină. Cu toate că fusese uşurată de o parte din lest, goeleta era afundată cu câteva degete în plus peste linia normală de plutire şi nu era prudent să supraîncarci nava.

Puţin după prânz, pe când se plimbau pe terasa farului, Careante îi zise lui Kongre:

— Ceaţa începe să se ridice şi vom putea vedea largul mării. Odată cu ceaţa, vântul se potoleşte de obicei şi marea devine mai repede calmă.

— Cred că de data aceasta vom ieşi în fine, răspunse Kongre, şi că nimic nu va stânjeni navigaţia noastră până la strâmtoare…

— Şi dincolo de ea, sper, adăugă Careante. Noaptea va fi totuşi întunecoasă, Kongre. Luna e abia în primul pătrar şi va dispare aproape în acelaşi timp cu soarele…

— N-are importanţă, Careante. N-am nevoie nici de lună, nici de stele, pentru a naviga de-a lungul insulei!… Cunosc toată coasta de nord şi sper să trec de insulele New-Year şi de capul Colnett la o distanţă destul de mare pentru a putea să mă feresc de stâncile lor…!

— Mâine vom fi departe, Kongre, cu vântul acesta de nord-est şi cu ajutorul velelor. Mâine nu vom mai zări capul San-Bartolome şi sper că, odată cu sosirea nopţii, vom lăsa în urmă Insula Statelor cu cel puţin 20 de mile.

— Nu-i prea devreme, Kongre, dacă ne gândim la timpul de când suntem aici.

— Oare îl regreţi, Careante?

— Nu acum, când totul s-a sfârşit şi când am strâns avere, cum se spune, şi o navă bună ne poartă împreună cu bogăţiile noastre!… Dar, mii de draci, crezusem că totul era pierdut când Maule… când goeleta Careante a sosit în golf cu o spărtură prin care intra apa! Dacă n-am fi putut face reparaţiile avariei, cine ştie câtă vreme ar fi trebuit să mai rămânem pe insulă! La venirea canonierei am fi fost obligaţi să ne întoarcem la capul San-Bartolome… Şi eu sunt sătul de capul San-Bartolome.

— Da, răspunse Kongre, al cărui chip aspru se întunecă, şi, de altfel, situaţia ar fi devenit foarte gravă!… Văzând farul fără paznici, comandantul de pe Santa-Fe ar fi luat măsuri… S-ar fi pus pe cercetări…

Ar fi răscolit toată insula şi cine ştie dacă nu descoperea ascunzătoarea noastră. Şi apoi, n-ar fi putut să fie înştiinţat de al treilea paznic care ne-a scăpat?

— Nu cred, Kongre. N-am găsit niciodată vreo urmă de-a lui şi n-ar fi putut să trăiască două luni fără hrană. Căci au trecut aproape două luni de când Careante… vezi, de data aceasta nu am uitat noul său nume, a ancorat în baia Elgor, şi doar dacă acest brav paznic a trăit tot acest timp numai cu peşte crud sau cu rădăcini…

— În orice caz, vom fi plecaţi înainte de sosirea canonierei, zise Kongre, şi asta e mai sigur. Nu trebuie să sosească decât peste o săptămână, după jurnalul farului, adăugă el, iar atunci noi vom fi departe de capul Horn, în drum spre insulele Solomon sau Noile Hebride.

— În regulă, Kongre. Voi urca pentru ultima oară pe galerie, să scrutez marea. Dacă văd vreo navă…

— Eh! Şi ce ne pasă, zise Kongre ridicând din umeri. Atlanticul şi Pacificul aparţin tuturor. Careante are acte în regulă. S-a făcut tot ce era necesar în această privinţă, poţi să te bizui pe mine. Şi chiar dacă Santa-Fe l-ar întâlni la intrarea în strâmtoare, îi va înapoia salutul, căci la bunăcuviinţă răspunzi cu bună-cuviinţă.

Cum se vede, Kongre n-avea nici o îndoială asupra reuşitei planurilor sale. De altfel, se părea că totul se-ntrecea să le favorizeze.

În timp ce căpitanul coborî spre golfuleţ, Careante urcă scările şi, ajuns la galerie, rămase de veghe o oră întreagă.

Cerul era senin şi linia orizontului, retrasă cu vreo 12 mile, se arăta desluşit. Marea, încă agitată, nu mai era albită de spuma valurilor dezlănţuite şi hula, puternică încă, nu putea fi o piedică pentru plecarea goeletei. De altfel, când nava va intra în strâmtoare, marea va fi liniştită şi se va merge ca pe un fluviu, la adăpostul malurilor şi cu vântul din pupa.

În larg, nici o navă, afară de o corabie cu 3 catarge care apăru un moment în est, pe la ora două, la o asemenea distanţă încât fără lunetă.

Careante nu i-ar fi putut recunoaşte velatura. De altfel, mergea spre nord. Nu avea deci destinaţia spre oceanul Pacific şi nu întârzie să dispară în zare.

E adevărat că, o oră mai târziu, Careante avu o pricină de îngrijorare şi se întrebă dacă nu trebuia s-o comunice lui Kongre.

Înspre nord-nord-est, un fum se vedea la mare depărtare. Era deci un vapor care se îndrepta spre Insula Statelor sau spre Ţara de Foc.

Conştiinţa tulbure te face temător. Acest fum îl sperie pe Careante. „Să fie oare canoniera?” îşi zise el.

De fapt, erau abia în 25 februarie şi Santa-Fe trebuia să ajungă în primele zile ale lui martie!… Să fi plecat înainte? Dacă era ea, atunci în două ore va fi în dreptul capului San-Juan… Totul ar fi pierdut… Va fi oare nevoit să renunţe la libertate, în momentul când era pe cale s-o dobândească, şi să se întoarcă la oribila existenţă de la capul San-Bartolome?

La picioarele sale, Careante vedea goeleta care se legăna graţioasă, ca şi când voia să-l sfideze. Totul era pregătit. Nu trebuia decât să ridice ancora spre a porni… Dar n-ar fi putut s-o facă cu vântul în faţă, să învingă fluxul care începea să urce; or, marea nu va fi liniştită înainte de două ore şi jumătate. Cu neputinţă deci să iasă în larg înainte de sosirea acestui vapor, şi dacă ar fi canoniera…

Careante nu-şi putut stăpâni înjurătura care-i sta pe buze.

Nu vru totuşi să-l anunţe pe Kongre, care era foarte ocupat cu ultimele pregătiri, înainte de a fi sigur de presupunerea lui, şi rămase mai departe singur de veghe pe galeria farului.

Vaporul se apropia repede, având vânt şi curenţi prielnici. Căpitanul dăduse presiune maximă la cazane, căci pe coş ieşea un fum gros pe care Careante încă nu putea să-l vadă în spatele velelor întinse, în plus, nava era puternic înclinată la tribord. Păstrând această viteză, nu va întârzia să se găsească curând în dreptul capului San-Juan.

Careante privea tot timpul cu luneta şi neliniştea sa creştea pe măsură ce se apropia vaporul. Distanţa fu în curând redusă la numai câteva mile şi coca vasului deveni parţial vizibilă.

Dar deodată temerile lui Careante, care deveneau din ce în ce mai puternice, se risipiră.

Vaporul manevră astfel încât să se îndrepte spre strâmtoare şi Careante reuşi să vadă întregul său greement.

Era un vapor cu aburi de vreo 1.200 – 1.500 tone şi care nu putea fi confundat cu Santa-Fe. Careante, la fel cu Kongre şi oamenii săi, cunoştea bine canoniera, pe care o zărise în mai multe rânduri în timpul lungii sale şederi în baia Elgor. Ştia că era construită ca o goeletă cu două catarge, pe când vaporul acesta avea 3 catarge.

Ce uşurare simţi Careante, care se felicită că n-a turburat fără rost liniştea bandei! Mai rămase o oră pe galerie şi văzu cum vaporul trecea prin nordul insulei, la distanţă de vreo 3 sau 4 mile, adică prea departe 71 pentru a comunica farului matricola, semnalizare care, de altfel, ar fi rămas fără răspuns din cauzele pe care le cunoaştem.

După 40 de minute, vaporul care mergea cu cel puţin 12 noduri, dispăru în dreptul capului Colnett.

Careante coborî, după ce fu sigur că nici o altă navă nu se vedea la orizont. Între timp ora retragerii mareei se apropia. Era momentul fixat pentru plecarea goeletei. Pregătirile se isprăviseră şi velele se puteau ridica. Odată întinse, vor primi la travers vântul, care din direcţia est-sud-est va sufla în velele lui Careante ce va porni ca săgeata spre mare.

La ora 6 Kongre şi cea mai mare parte din oamenii săi erau la bord.

Barca aduse pe cei ce aşteptau la poalele terasei, apoi fu ridicată pe cavaleţi.

Mareea începea încet să se retragă. Ea începuse să descopere locul unde fusese aşezată goeleta în timpul reparaţiilor. De cealaltă parte a golfuleţului, stâncile îşi arătară vârfurile ascuţite. Vântul pătrundea prin crăpăturile falezei şi valurile se izbeau mai uşor de ea.

Momentul plecării sosise. Kongre dădu ordin să se vireze cabestanul. Lanţul se întinse, scârţâi pe nară şi ancoră fu ridicată pe macara, apoi fixată în vederea unei călătorii care trebuia să fie lungă.

Velele fură orientate şi goeleta începu să se mişte spre mare.

Vântul suflând din est-sud-est, Careante va trece uşor de capul San-Juan. De altfel, nu era nici un pericol să se meargă de-a lungul acestei faleze foarte abrupte. Kongre o ştia, cunoştea bine golful. Stând în picioare la timonă, el manevra nava astfel încât să-i mărească pe cât posibil viteza.

Mersul lui Careante era destul de neregulat. Încetinea când vântul slăbea, pentru a-şi mări viteza când vântul se înteţea.

Atunci întrecea refluxul, lăsând în urmă-i un siaj destul de lin, ceea ce dovedea că nu era supraîncărcat şi că va avea o călătorie bună.

La ora 6 şi jumătate pe Kongre nu-l mai despărţea de cap decât o singură milă. Vedea în faţa sa marea întinsă până la orizont. Soarele apunea şi în curând stelele vor străluci pe cerul care se întuneca sub vălurile amurgului.

Careante se apropie în acest timp de Kongre.

— În fine, în curând vom fi în afara golfului! zise el cu satisfacţie.

— În 20 de minute, răspunse Kongre, vom ocoli capul San-Juan…

— Va trebui oare să braţăm mai strâns când vom ajunge în strâmtoare?

— Nu cred, răspunse Kongre. Odată trecuţi de capul San-Juan, vom schimba murele şi sper să le avem în babord până la capul Horn.

Sezonul începe să avanseze şi cred că putem să ne bizuim pe statornicia vânturilor din est. În orice caz, în strâmtoare vom face tot ce e nevoie şi sper ca briza să nu ne oblige să navigam în volte.

Dacă aşa cum spera Kongre vor putea să evite schimbarea murelor, ar câştiga foarte mult timp. La nevoie vor coborî velele pătrate şi nu vor 72 păstra decât velele aurice şi latine: brigantina, vela-trincă şi focurile.

Astfel goeleta va merge cu vânt bun. În acest moment, un om din echipaj, postat lângă nara ancorei, strigă:

— Atenţiune, în prova!

Careante alergă spre omul care strigase şi se aplecă peste balustradă.

— Vino repede! strigă el către Kongre.

Goeleta se afla atunci în dreptul cavernei pe care banda o ocupase atâta timp.

În această parte a golfului se afla în derivă o parte din chila vasului Century, pe care refluxul o împingea spre mare. O ciocnire putea să aibă urmări grave şi abia aveau timp pentru a o ocoli.

Kongre manevră nava uşor spre stânga. Goeleta derivă cu câteva grade şi trecu de-a lungul chilei, care-i atinse numai uşor carena.

Manevra avu drept rezultat să apropie pe Careante de malul nordic al golfului. Apoi nava îşi reluă direcţia. După încă 20 de stânjeni s-ar fi depăşit colţul falezei şi Kongre ar fi putut roti timona pentru a lua drumul spre nord.

Deodată, un şuierat ascuţit sfâşie aerul şi o izbitură zgudui coca goeletei, urmată imediat de o detunătură puternică.

În acelaşi timp, un fum albicios, pe care vântul îl duse înăuntrul golfului, se ridică de pe mal.

— Ce se întâmplă? strigă Kongre.

— S-a tras asupra noastră, răspunse Careante.

Alergând la babord, privi peste balustradă şi observă o gaură în cocă, la o jumătate de picior peste linia de plutire.

Tot echipajul veni imediat la prova.

Să fii atacat de pe aceste meleaguri ale litoralului…!

O ghiulea să-l lovească pe Careante la ieşirea din golf!

Dacă ar fi nimerit puţin mai jos, cu siguranţă că l-ar fi scufundat…!

Să recunoaştem că, dacă aveai de ce să fii speriat, o asemenea agresiune avea darul să te şi uimească.

Ce puteau face Kongre şi oamenii săi…?

Să coboare barca, să se urce în ea, să se repeadă pe malul de unde se ridica fumul şi să-i prindă pe cei ce trăseseră proiectilul, să-i masacreze sau cel puţin să-i alunge din acel loc?… Dar se putea oare şti dacă aceşti agresori nu erau mai numeroşi ca ei şi cel mai bine nu era oare să se îndepărteze, spre a constata mai întâi gravitatea avariei…?

Această soluţie se impuse cu atât mai mult, cu cât se trase a doua lovitură de tun. Un fum alb se ridică din acelaşi loc. Goeleta mai fu lovită încă o dată. A doua ghiulea o izbi din plin, puţin mai jos ca prima.

— Cârma sub vânt! urlă Kongre alergând spre Careante, care se grăbi să execute ordinul.

De îndată ce goeleta simţi acţiunea cârmei, viră şi se înclină la tribord. În mai puţin de 5 minute începu să se depărteze de mal şi ieşi din bătaia tunului care fusese îndreptat spre dânsa.

De altfel, nu mai răsună vreo altă lovitură. Plaja se arăta pustie până la capăt. Se putea presupune că atacul nu se va mai repeta. Cel mai grabnic era să se verifice starea cocii. În interior nu era posibil să se facă această verificare, căci ar fi trebuit să se deplaseze încărcătura. Dar era sigur că cele două ghiulele găuriseră bordajul şi intraseră în cală.

Fu coborâtă barca, în timp ce Careante puse velele în pană şi se opri, legănată doar de reflux. Kongre şi dulgherul coborâră în barcă şi examinară coca pentru a vedea dacă avaria nu poate fi reparată pe loc.

Observară că două ghiulele de 4 ţoli nimeriseră goeleta şi străpunseseră bordajul. Din fericire, partea de sub linia de plutire nu fusese atinsă. Ambele găuri se găseau acolo unde începea carena, exact la linia de plutire. Cu câţiva centimetri mai jos, s-ar fi produs o gaură de apă pe care poate că echipajul n-ar fi avut timp s-o astupe.

Cala s-ar fi umplut şi Careante s-ar fi scufundat la intrarea în golf.

Neîndoielnic, Kongre şi oamenii săi ar fi putut ajunge cu barca la mal, dar goeleta ar fi fost pierdută.

În definitiv, avaria nu era extrem de gravă, dar nu-ncăpea vorbă că-l împiedica pe Careante să se aventureze spre larg. La cea mai mică înclinare la babord, apa ar pătrunde în interior. Era deci necesar ca cele două găuri făcute de ghiulele să fie astupate înainte de a se continua drumul.

— Dar cine este nemernicul care ne-a lovit? repeta mereu Careante.

— Poate paznicul care ne-a scăpat!… răspunse Vargas. Şi poate şi vreun supravieţuitor de pe Century, pe care paznicul să-l fi salvat. Căci pentru a trage o ghiulea e nevoie de un tun şi acest tun nu poate cădea din lună.

— Desigur, zise Careante. Nici o îndoială că provine de pe corabie.

E destul de prost că nu l-am găsit noi.

— Ce rost are să pălăvrăgim despre asta? întrerupse brutal Kongre.

Trebuie să facem reparaţia cât mai repede.

Într-adevăr, nu mai era cazul să se discute de împrejurările în care s-a produs atacul contra goeletei, ci de a se purcede imediat la reparaţiile necesare. S-ar putea duce eventual goeleta aproape de malul opus al golfului, lângă limba de pământ. Pentru aceasta ar fi suficientă o oră. Dar în acest loc ea ar fi fost prea expusă la vânturile din larg şi până la capul Several coasta nu oferea nici un adăpost. La prima înrăutăţire a vremii, s-ar fi sfărâmat de stânci. Kongre decise atunci să se revină în aceeaşi seară în baia Elgor, unde lucrul ar putea fi făcut în toată siguranţa şi cât mai repede posibil.

Dar în acest moment mareea se retrăgea şi goeleta n-ar fi putut înainta contra refluxului. Erau deci obligaţi să aştepte fluxul, care nu va veni decât peste 3 ore.

Careante începea să se clatine destul de tare din pricina hulei şi derivând putea să fie antrenat până la capul Several, riscând să se umple cu apă. Se şi auzea zgomotul apei care năvălea prin găurile cocii la fiecare ruliu mai tare. Kongre trebui să se resemneze să arunce ancora la câteva cabluri de capul San-Diego.

Situaţia era destul de îngrijorătoare. Noaptea se lăsă şi îndată întunericul fu de nepătruns. Era nevoie de toată experienţa lui Kongre în cunoaşterea acestor regiuni, pentru a nu eşua pe unul din numeroasele recife care străjuiau coasta.

În fine, către ora 10 începu fluxul. Ancora fu ridicată la bord şi, înainte de miezul nopţii, Careante, nu fără a trece prin multe pericole, ajunse la vechiul său punct de acostare, în golfuleţul din baia Elgor.