Te-ador, ș-a mea gîndire în veci neadormită

Veghează ca o mamă la gingașul tău sîn,

Și-n noaptea cea adîncă, cînd tu dormi liniștită,

Cînd trec visuri frumoase prin sufletu-ți senin,

Cînd îngerii din ceruri la tine se scoboară

Prin somn să te păzească de visuri necurate,

Cu drag a mea gîndire se las-atunci ușoară,

Și-ți fură de pe buze săruturi înfocate,

Și-n dezmierdări nebune se joacă pe-a ta față.

Și joacă, și s-alintă pe fragedul tău sîn

Cum joacă lin zefirul pe-a cîmpului verdeață,

Cum fluturul s-alintă pe-o roză sau pe-un crin.

Dar iarba se apleacă alene după vînt

Și pare că-i șoptește ceva misterios,

Dar roze, crini s-alintă și capetele-și scutur

Ca lebedele-n apă, și tainic șoptesc firei

Că-i dulce sărutarea zburdalnicului flutur,

Că simt și ele focul și farmecul iubirei.

Iar tu să nu spui nimica gîndirei înfocate

Ce-ai prins-o ca-ntr-o mreajă în gratiele tale,

Tu nu șoptești nimica ființei fermecate,

Pribeagă ca un Cain pe-a lacrimilor vale.

Din inima-mi făcut-ai o arpă plîngătoare

Și-n veci-i zis să sune a moarte ș-a pustiu,

Ai prins gîndu-mi la tine și ca să nu mai zboare

Aripele-i tăiat-ai... De ce? — nu pot să știu.

În ochii tăi văzut-am și cer și Dumnezeu,

Dar sufletul tău n-are nici Dumnezeu, nici cer.

Frumoasă ești și crudă ca îngerul călău —

Și te iubesc, crud înger, și sum nebun, și sper...

........................................

Dar a speranței lampă se sparge ca de-o stîncă

De oarba-ți nepăsare, și trist sufletul meu

Ca mîni va fi o noapte pustie și adîncă,

Păstrînd amara-ți ură și scump numele tău.