Noi nu ne-am spus-o dar, vezi bine

Că ne iubim; și ochii tăi

De mult așteaptă de la mine

Să spun cuvântul greu dintâi.

Când ne-ntâlnim, e-o fericire,

Ce-am fost dorit-o amândoi;

Nu-i limba-n stare să înșire

Din ochi câte ne spunem noi! ...

Se sorb, adânci și însetate,

A noastre lacome priviri,

Același gând și dor ne-abate,

Aceleași tainice porniri.

Ș-atâta ți-i de înțeleasă

Cerșirea ochilor mei triști,

Că te roșești, ca o mireasă,

Clipești, nervos buzele-ți miști...

Și dulce-mi cați o dezmierdare,

Pe-ascuns un zâmbet îmi trimeți:

În noi, întunecat, tresare

Misterul veșnicei vieți.

O, ne-nțelegem de minune,

Cu cât ne întâlnim mai des,

Și, totuși ne sfiim a spune

Ce fiecare-am înțeles.

De rămânem singuri vrodată,

Stăm muți, cu ochii în pământ.

Tu parc-aștepți înfiorată,

Eu în deșert mintea-mi frământ...

De ce nu vrei? ... Mai lesne-ți vine

Să-mi faci tu cale la-nceput:

Apropie-te blând de mine

Și-ntinde-mi mâna s-o sărut.

Din vraja dulcilor ispite

Nemaicătând să te abați,

Ne-om pomeni, pe negândite,

Ca de când lumea-mbrățișați.

La ce vrei să se risipească

Atâtea visuri în zadar?

La ce comoara ta firească

Să ți-o îngropi, ca un avar?...

Acum ți-i inima fierbinte,

Frumoasă ești, iubită ești ...

Ce mai aștepti, așa cuminte,

Și-n taină singură tânjești?

Nu simți cum prinde să te-mbete

Tăria-nfrăntelor dorinți?

Nu vezi cum arzi de sfânta sete

A sărutărilor fierbinți?...

Îndemnul tinereții tale

Ascultă-l — cât e de-nțelept!

Cu-atâta dor îți cat în cale!

E-atâta timp de când te-aștept!...

Ce fericiți am fi-mpreună ! ...

Ne-am alinta, ca doi copii.

Acu ni-i vremea, numai bună,

De dezmierdări, de nebunii! ...

O, vino, fă ce vrei din mine,

Stăpâna vieții mele fii,

Rentoarce-mi vremile senine,

Comoara de copilării! ...