Stând la geam c-o floare-n mână,

Cată-ntrebător spre mine:

„Nu-i așa că-mi șade bine

Și c-ai vrea să-ți fiu stăpână?”

Eu pricep, îmi plec privirea

Cu sfială prefăcută:

„Cuvântarea ta cea mută

Mă învață ce-i iubirea”

Ea la gură-și duce floarea,

Și-nchizând din ochi, suspină:

Doar o clipă de lumină – 

S-a plecat Ispititoarea.

Ca un cântec îmi răsună

Din departe amintirea ...

Și atât ne-a fost iubirea.

Poate-i partea cea mai bună.