Desa

Vaporul lunecă-ntre malurile joase, acoperite de sălcii. Văpaia lunii se farmă de muchile valurilor; ici și colo pe luciul apei tremură stropi de lumină. De la Calafat, Dunărea-și abate cursul spre apus, tăind o curbă adâncă în țărmul  Bulgariei  până-n fața satului  Desa , de unde iarăși se-ndreaptă spre răsărit. Gorgane rotunde, depărtate unele de altele, se înșiră ca niște străji în largul zariștei deschise. Noaptea e limpede, luminoasă, ș-atâta liniște e-n aer, că frunzele nemișcate-ale sălciilor îți par înmărmurite ca de-o vrajă. Aici, pe măgurile Desei și-au întins corturile, în vara anului 1877, escadroanele  Olteniei , în așteptarea războiului. Nici nu se putea alege un loc mai nemerit pentru a pregăti la fapte vitejești inimile acelora cari, peste două luni, aveau să se arunce cu pieptul deschis în foc și-n grindină de gloanțe pentru mântuirea și-nălțarea patriei lor. De jos, din marginea satului, ruinile unei cetăți romane le spuneau din ce viță strălucită-și trag neamul; iar în fața lor, peste zăvoaiele de plopi și sălcii de pe malul  Dunării , se întindea câmpia pe care, cu trei sute de ani înainte,  Mihai Viteazu , spărgând duiumul oștilor turcești și, ca o vijelie năprasnică, spulberând steagurile verzi de pe pământul țării lui, gonea dâra de sânge și de turbane risipite până-n văgăunele  Balcanilor .

Share on Twitter Share on Facebook