Share on Twitter Share on Facebook

Naționalism și antisemitism

A. D. Xenopol, „Naționalism și antisemitism”, în Noua Revistă Română, V, 277.

Toate popoarele pământului tind spre întărirea propriei lor ființi și această tendință firească a oricărei individualități de a-și păstrà felul ei de a fi, alcătuiește ceea ce se numește tendința naționalistă. Gradul în care această tendință este accentuată de deosebitele grupări de oameni, cari conduc soarta popoarelor, arată treptele în care ele se apropie mai mult sau mai puțin de naționalismul rațional, singurul care poate duce la întărirea neamurilor.

Întărirea națională a unui popor nu se poate face de cât în măsură în care el se deosebește și se emncipează de străini; prin urmare este învederat că naționalismul va cuprinde în sine lupta contra elementelor străine ce tind a subjugà sau stăpâni pe orice tărâm un organism etnic. Dar un popor ca șu un individ, neputând trăi răzleț, este de asemenea mai presus de orice îndoială că lupta aceasta nu poate fi o luptă de nimicire cě numai de subjugare a elementului apăsat, de absorbire a lui în elemente cotropitoare. Prin urmare lupta trebue să aibă o margine și greutatea este de a se găsě în fiecare caz concret unde stă hotarul care despărțește folosul de primejdii. A se propagà deci orbește și fără alegere ura contra străinului, fără a se ține în seamă multe alte elemente înconjurătoare, este a se face naționalism exagerat sau șovinism, iar nu naționalism cumpătat și înțelept, folositor neamului ce trebue întărit.

Este evident că elementele străine trebuesc combătute și pe cât se poate eliminate cât timp ele periclitează existența națională, iar atunci când ele contribue a o întări, ele trebuesc apropiate și cultivate. Mai este apoi tot atât de învederat că elementele străine puternice sau neînlăturabile trebuesc îmblânzite pe cât este cu putință pentru a nu se primejdui existența într-o luptă neegală.

Aceste principii, cari par netăgăduite, să căutăm anume a le aplicà la viața poporului nostru.