Vasile Conta

Iată atitudinea pe care a avut-o în Camera de la 1879 marele Vasile Conta.

Cu 50 de ani înainte, filosoful român demonstra cu argumente științifice de nezdruncinat, într-un sistem de logică impecabilă, temeinicia adevărurilor rasei care trebuie să stea la baza statului național. Teoria adaptată după 50 de ani de același Berlin care la 1879 ne impunea acordarea drepturilor la jidani.

De aici se poate vedea șubrezenia argumentelor acelora care atacă mișcarea națională ca fiind inspirată de noua ideologie germană, când în realitate, după atâția zeci de ani, Berlinul este acela care intră pe linia lui Vasile Conta, Mihail Eminescu și ceilalți. 

„Noi, dacă nu vom lupta în contra elementului jidovesc, vom pieri ca națiune.

Este recunoscut, de către chiar aceia care ne atacă azi, că cea dintâi condiție pentru ca un Stat să poată exista și prospera este ca cetățenii acelui stat să fie din aceeași rasă, din același sânge și aceasta este ușor de înțeles. Mai întâi, indivizii de aceeași rasă se căsătoresc obișnuit numai între dânșii; căci numai prin căsătorie între dânșii se menține unitatea de rasă pentru toți acei indivizi; apoi căsătoria dă naștere la sentimentele de familie, care sunt legăturile cele mai puternice și cele mai durabile din câte leagă vreodată pe indivizi între dânșii; și când ținea seama că aceste legături de familie se întind de la individ la individ până când cuprind întregul popor al unui Stat, vedem că toți cetățenii care constituiesc Statul sunt atrași unul către altul printr-un sentiment general de iubire prin aceea ce se numește simpatia de rasă. Mai mult de cât atât. Dacă țineam seama că același sânge curge în vinele tuturor membrilor unui popor, înțelegem că toți acești membri vor avea, prin efectul eredității, cam aceleași sentimente, cam aceleași tendințe și chiar cam aceleași idei; așa încât, la vreme de nevoie, la ocaziuni mari, inima tuturor va bate în același fel, mintea tuturor va adopta aceeași opinie, acțiunea tuturor va urmări același scop; cu alte cuvinte, națiune care va fi de o singură rasă, va avea un singur centru de gravitate; și Statul care va fi format dintr-o astfel de națiune, acela și numai acela va fi în cele mai bune condiții de tărie, de trăinicie și de progres. Prin urmare, după cerințele chiar ale ființei, cea dintâi condițiune pentru existența unui Stat este ca poporul să fie din aceeași rasă. Ei bine, acest adevăr este acela pe care se bazează principiul naționalităților, de care se face atâta vorbă în lumea civilizată. Acest principiu al naționalităților, se înțelege că nu se raportează decât la rasă și nicidecum la ceea ce se numește supușii aceluiași Stat, fără deosebire de rasă, căci atunci principiul n-ar mai avea nici o aplicare. Ei bine, acest principiu este atât de adânc înrădăcinat astăzi în conștiința tuturor oamenilor, fie oameni de Stat, fie simpli cetățeni, încât astăzi toate constituirile și toate reconstituirile de State nu se mai fac în lumea civilizată decât după principiul naționalităților. Apoi să nu se mai zică atunci de către publiciștii evrei, sau evreofili că baza Statului ar fi numai simplul interes material comun al cetățenilor, fiindcă vedem din contră că tocmai veacul nostru este acela care a dat naștere principiului naționalităților, tocmai principiul acesta prevalează astăzi din ce în ce mai mult…

Este adevărat că aceasta nu împiedică admiterea străinilor la cetățenia unui Stat, dar cu o condițiune: ca acei străini să se contopească în națiunea dominantă; cu alte cuvinte, să se amestece cu totul, așa încât, la urma urmei, să rămână în stat tot unul și același sânge.

Acestea sunt singurele principii științifice ale naturalizațiunii. Așadar, pentru ca naturalizarea să fie folositoare, rațională și conformă cu știința, ea nu trebuie acordată decât acelor străini care se contopesc, care se dispun a se contopi, prin căsătorie cu indigeni. Altminterea, înțelegeți bine că dacă s-ar acorda cetățenia la indivizi care nu au aplicare și nici nu o pot avea. de a se contopi în sângele rasei dominante, atunci ar fi a expune acea țară la o luptă perpetuă între tendințe contrare. 

”Nu zic că nu se poate ca diferite rase ce ar exista într-o țară să aibă câte o dată un interes comun, ca tendințele ereditare ale uneia să fie deopotrivă favorizate, ca și tendințele ereditare ale alteia de aceleași împrejurări. Cât timp această stare de lucruri ar dura, împământeniți și pământeni ar trăi negreșit în pace. Dar împrejurările se schimbă și cu ele se poate schimba și interesul diferitelor rase; și dacă nu astăzi, mâine; dacă nu mâine, poimâine, tendințele împământeniților se vor găsi în conflict cu tendințele pământenilor și atunci interesul unora nu se va mai împăca cu interesul celorlalți, și atunci interesele unora nu vor putea fi satisfăcute fără sacrificiile intereselor celorlalți; și atunci va fi lupta de existență între o rasă și alta, vor fi lupte înverșunate, care nu vor putea fi terminate decât sau prin dizolvarea completă a Statului sau când una din rase va fi zdrobită cu totul pentru a rămâne iarăși o singură rasă dominantă în Stat… Ei bine, istoria noastră națională și experiențele de toată ziua ne-au dovedit și ne dovedesc că dintre toți străinii care vin la noi, turcii și mai cu seamă jidanii sunt aceia care nu se amestecă niciodată cu noi prin căsătorie, pe când ceilalți străini: ruși, greci, italieni, germani, se amestecă cu noi prin căsătorie și se contopesc cu noi, dacă nu la întâia generațiune, la a doua sau la a treia, ar în fine vine un timp când nu mai este nici o deosebire între acești străini și noi, nici în privința sângelui, nici a iubirii de patrie. Nu tot așa este și cu jidanii…

Oricum s-ar pune chestiunea, oricum s-ar interpreta, noi, dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca națiune”.

(Din discursul contra revizuirii art. 7 din Constituție, ținut la Camera Deputaților, sesiunea extraordinară, ședința de la 4 septembrie 1879 și publicat în Monitorul Oficial cu nr. 201 cu data de miercuri 5 (17) septembrie 1879, paginile 5755 și 5756)