2. Literatura istorică

Producțiuni istorice în românește nu întâlnim mai înainte de secolul XVII și cel mai vechi scriitor este Grigore Ureche; dar nu se poate admite ca acesta să fi apărut deodată, fiindcă opera lui înfățișează o stare de progres foarte simțitor și fiindcă el însuși indică niște producțiuni anterioare. Hasdeu a aflat într-o traducere polonă o cronică anterioară lui Ureche, dar tocmai aproape de sfârșitul secolului XIX s-au făcut alte descoperiri, care ne arată că istoriografia română începe în secolul XVI și se scrie întâi în limba slavonă.

În biblioteca din Kiev, s-a găsit un zbornic slavon ce conține, pe lângă multe materii de natură religioasă, și un număr de 50 file având ca titlu: Povestirea în scurt despre domnii moldovenești. Această scrisoare au scris-o Isaia din Slatina. Descoperirea aceasta s-a completat prin aflarea în biblioteca clubului bulgar din Tulcea a unui codice, cuprinzând și el, între materii de natură religioasă, o cronică cu titlul: Acesta este letopisețul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început țara moldovenească.

Chestiunea aceasta se poate studia în cele două publicații ale lui I. Bogdan (Vechile cronice moldovenești până la Ureche, Buc. 1891 și Cronice inedite, atingătoare de Istoria Românilor Buc., 1895), privitoare la istoriografia slavonă, cum și în cele două "excursuri" ale d-lui N. Iorga la finele istoriei literatutrii în secolul XVIII (vol. II). Un rezumat clar se găsește și în prima parte a discursului de recepție în Academie a lui I. Bogdan (Istoriografia română și problemele ei actuale, Buc., 1905).