6. RECAPITULARE.

Înainte de a trece la examinarea în detaliu a trăsăturilor de caracter, să recapitulăm succint punctele de vedere însuşite până aici.

Un principiu important se referă la faptul că nu putem realiza cunoaşterea omului pe baza unui fenomen izolat, desprins din complexul de conexiuni psihice. Este imperios necesar să comparăm şi să aducem la un numitor comun cel puţin două fenomene, între care să se întindă un interval de timp cât mai lung posibil.

Această indicaţie practică s-a dovedit foarte utilă. Ea ne permite să cumulăm un mai mare număr de impresii care, supuse unei evaluări sistematicele condensează într-o judecată mai sigură. Dacă ne-am întemeia judecata pe un fenomen singular, ne-am găsi în aceeaşi încurcătură ca psihologii şi pedagogii de alte orientări, revenind la utilizarea unor mijloace larg răspândite, a căror sterilitate am constatat-o nu o dată. Dacă, dimpotrivă, reuşim să obţinem cât mai multe puncte de sprijin posibile, legându-le apoi între ele, avem în faţă un sistem ale cărui linii de forţă ne permit să ne facem despre un om o impresie clară şi unitară. Ne simţim pe un teren solid.

Fireşte, pe măsură ce cunoaştem tot mai îndeaproape un om, apare necesitatea de a ne modifica mai mult sau mai puţin judecata făcută despre dânsul. Oricum, înainte de orice intervenţie pedagogică, este indispensabil să ne facem în prealabil o imagine absolut clară a obiectului educaţiei.

Am discutat, de asemenea, despre diferite mijloace şi procedee de a ajunge la un astfel de sistem şi, în acest scop, am apelat la fenomene aşa cum le găsim în noi înşine sau cum am dori ca ele să existe la omul ideal. Mergând mai departe, am cerut ca din acest sistem elaborat de noi să nu poată lipsi anumiţi factori, adică factorii sociali. Nu este suficient să considerăm fenomenele vieţii psihice pur şi simplu prin prisma individului, ci trebuie să le înţelegem în conexiunea lor cu viaţa socială. În cele ce urmează, formulăm un principiu de o mare importanţă pentru convieţuirea umană: caracterul unui om nu constituie niciodată pentru noi baza unei judecăţi morale, ci o cunoaştere socială a modului în care omul acţionează asupra mediului său şi se raportează la acesta.

Urmărind această succesiune de idei, descoperim două fenomene general umane: unul este sentimentul de comuniune socială, prezent pretutindeni, unindui pe oameni, constituind fermentul marilor realizări ale culturii şi civilizaţiei. Este unul din etaloanele pe care le-am aplicat fenomenelor vieţii psihice şi care ne permite să determinăm intensitatea sentimentului de comuniune socială.

Reuşim să ne facem o impresie plastică despre psihicul uman dacă ştiim cum intră cineva în relaţie cu semenii, cum îşi manifestă ome-nia12, făcând-o vie şi roditoare. În sfârşit, ajungem – iar acesta este cel de al doilea etalon de judecare a unui caracter – la constatarea că acele forţe capabile să exercite cea mai puternică influenţă negativă asupra sentimentului de comuniune socială sunt aspiraţia către putere şi către superioritate.

Având aceste două puncte de sprijin, înţelegem că deosebirile dintre oameni sunt condiţionate de intensitatea sentimentului de comuniune socială şi de aspiraţia către putere, factori care se influenţează reciproc. Este un joc de forţe a cărui manifestare vizibilă este ceea ce numim caracter.

NOTE

1 „etwas wie einen Schein des Gemeinschaftsgefuhl”, în textul original. (Nota trad.)

2 „seinem Machtziel”, în textul original. (Nota trad.) 3 „Wenn zwei nicht dasselbe tun, so kann es doch dasselbe sein”, în textul original. (Nota trad.)

4 „eine schădliche Einrichtung”, în textul original. (Nota trad.) 5 „die ubrige Psychologie”, în textul original. (Nota trad.) 6 „in den friihesten Kindheitstagen”, în textul original. (Nota trad.) 7 „Menschen, denen die «Galle ubergeht» „, în textul original, adică „oameni pe care îi podideşte fierea”. (Nota trad.) 8 Vezi Kretschmer, Charakter und Temperament, Berlin,.

9 După cum este cunoscut, prima carte de endocrinologie pe plan mondial a fost cea intitulată Secreţiile interne (1909), scrisă de C. I. Parhon în colaborare cu M. Goldstein. (Nota trad.)

10 Foarte departe în această direcţie merge L. Brucăr care, în a sa Psihologie (Editura de Stat, 1947), susţine pur şi simplu că „datorită funcţiilor glandelor sale endocrine, omul are o psihologie individuală, temperamentală. Datorită funcţiei glandelor endocrine destinul fiecăruia nu se amestecă şi nu este identic cu destinul altuia. Funcţiile sunt aceleaşi, dar o dozare în plus sau în minus a secreţiilor creează o individualitate aparte, cu un destin propriu. Aceasta înseamnă că omul se naşte cu norocul sau nenorocul de a avea o funcţionare normală sau anormală a glandelor endocrine” (p. 40). Acelaşi autor, după ce citează cartea lui Gerhard Wentzmer Deine Hormone, dein Schicksal, conchide speculativ: „Nu mai spunem că stelele şi zeii pot să făurească destinul nostru, ci spunem că miracolul funcţiei glandelor endocrine făureşte acest destin. Miracolul acestor funcţii se aseamănă voinţei zeilor sau mersului stelelor., făcându-ne fericiţi sau nefericiţi” (p. 41). (Nota trad.) 1’ Este vorba de acea planificare în care se include aşa-numitul „plan al vieţii” (Lebensplan) invocat de teoria adleriană a psihicului. (Nota trad.) 12 „seine Mitmenschilchkeit”, în textul original. (Nota trad.)