4. IMPULSII NEÎNFRÂNATE, CA EXPRESIE A UNEI ADAPTĂRI DEFICIENTE.

Există oameni la care se fac remarcate anumite forme de manifestare, caracteristice, pe care noi le percepem drept semne de proastă educare. Intră în această categorie, de exemplu, oamenii care nu se pot abţine să nu-şi roadă unghiile, cei care se simt împinşi de nu ştiu ce forţă interioară să se scobească mereu în nas, ca şi oamenii care se reped cu asemenea lăcomie la mâncare încât comportamentul lor lasă impresia unei patimi dezlănţuite. Că astfel de manifestări trebuie să aibă o semnificaţie, devine limpede de îndată ce observăm cum un om se aruncă asupra mâncării ca un lup flămând şi nici o ruşine nu-i poate împiedia să-şi satisfacă pofta. El soarbe zgomotos, mestecă, clefăie. Bucăţile R oricât de mari dispar aproape nemestecate, ca într-un abis, fiind de-a dreptul fantastică viteza cu care sunt îngurgitate. Frapante nu sunt însă numai aceste forme de manifestare, ci şi cantitatea şi frecvenţa meselor. Nu exagerăm spunând că există oameni pe care nu ni-i putem reprezenta decât înfulecând. Un alt tip de proastă creştere se manifestă printr-o izbitoare lipsă de igienă6. Nu este vorba de lipsa de formalism pe care o vedem la oamenii care au mult de lucru şi nici de dezordinea firească întâlnită uneori la oamenii care muncesc din greu. Tipul de om la care ne referim nu prestează de obicei o muncă anevoioasă, ba chiar, adesea, este departe de orice muncă.

Asta nu-i scuteşte, totuşi, nici de dezordinea exterioară, nici de aspectul neîngrijit. Este în aceasta ceva aproape studiat, o ciufuleală şi o necuviinţă scandaloase, greu de imitat, şi care sunt atât de caracteristice pentru individul respectiv, încât nu I-am mai recunoaşte în cazul în care, vreodată, s-ar prezenta altfel.

Aceste forme de manifestare sunt de aşa natură încât ne oferă o caracterizare exterioară a oamenilor prost crescuţi. Ele semnifică limpede faptul că respectivii nu procedează corect şi vor să se înalţe deasupra celorlalţi. Oamenii care practică asemenea proaste maniere ne lasă întotdeauna impresia că au prea puţină consideraţie pentru semenii lor. Nu atât manifestările ca atare ne uimesc, cât faptul că de cele mai multe ori astfel de maniere necuviincioase îşi au originea în copilărie. De altfel, aproape că nu există copil care să se dezvolte cum scrie la carte, unii dintre ei formându-şi deprinderi urâte de care, cum arată observaţiile noastre, nu se mai dezbăra toată viaţa.

Dacă investigăm cauzele acestor manifestări, descoperim tendinţa mai mult sau mai puţin pronunţată de evitare a semenilor şi de sustragere de la îndatoriri. Aceşti oameni, de fapt, vor să se ţină departe de viaţă, ei refuză colaborarea. Acest punct de vedere ne permite să înţelegem de ce ei nu pot fi impresionaţi de discuţiile morale, argumentele de această natură neavând nici o influenţă asupra proastelor lor obişnuinţe. Având faţă de viaţă atitudinea pe care o are, un asemenea om are propriu-zis dreptate când, de exemplu, îşi roade unghiile. Şi cu greu se poate găsi un mai bun motiv de a fi ocolit decât în cazul individului care, voind să se ţină departe de societate, apare în mod regulat, de exemplu, cu gulerul murdar sau într-un veston uzat. Ce te-ar putea feri mai sigur şi mai bine de obţinerea unui loc de muncă unde eşti supus luării aminte, criticii şi concurenţei altora, sau ce ar putea pune mai bine pe fugă pe un pretendent la căsătorie, decât să te prezinţi în halul acesta?

Astfel se exclude el însuşi de la orice concurenţă şi are pentru aceasta şi un bun pretext: ce n-aş putea eu realiza, dacă nu aş avea obiceiul acesta respingător? Îl am, însă.

Cazul expus mai jos ne va arăta cum un asemenea obicei este folosit la autoapărare, servind şi ca mijloc de tiranizare a celor din jur. Este vorba de o fată în vârstă de 22 ani, care suferea de incontinenţă urinară. Era penultima dintre fraţii şi surorile ei, copil plăpând, care se bucura de o grijă deosebită din partea mamei sale, căreia ea îi arăta un devotament ieşit din comun. Mama, în schimb, o supraveghea zi şi noapte, atât din cauza răului ei obicei, cât şi din cauza stărilor de anxietate şi a ţipetelor pe care le scotea în timpul nopţii. Sigur că la început a fost o izbândă pentru dânsa, un balsam pentru vanitatea ei faptul că o avea lângă sine pe mama ei mai mult decât o puteau avea ceilalţi copii. Definitorie era pentru ea şi aversiunea faţă de şcoală, prietenie şi societate în general. Deosebit de anxioasă se arăta când trebuia să iasă de acasă şi chiar şi mai târziu, când crescuse, şi era necesar să meargă seara după cumpărături; trecea printr-un adevărat chin. Se întorcea epuizată, moartă de frică acasă, povestind prin ce primejdii înspăimântătoare trecuse.

Este uşor de înţeles că toate aceste simptome ne dezvăluie pur şi simplu faptul că fata aceasta nu dorea decât să stea în permanenţă lângă mama sa. Cum însă situaţia materială a familiei nu o permitea, s-a plănuit să i se caute o slujbă. S-a reuşit ca ea să accepte, în cele din urmă, un post. Dar nu după mai mult de două zile i-a revenit vechea meteahnă, incontinenţa urinară, aşa încât a trebuit să fie conce-diată. Mama, care nu cunoştea sensul real al acestei suferinţe, i-a făcut reproşuri amare. Drept urmare, fata a încercat să se sinucidă şi a fost internată în spital. În culmea disperării, mama i-a jurat să nu se mai despartă de ea.

Toate aceste trei simptome – incontinenţa urinară, teama de noapte şi de singurătate, ca şi încercarea de sinucidere – sunt orientate spre unul şi acelaşi scop. Pentru noi ele sunt grăitoare şi ne spun cam aşa: „Trebuie să rămân lângă mama”, sau: „Mama trebuie să aibă mereu grijă de mine”. Iată cum o asemenea manifestare are o semnificaţie profundă, permiţându-ne, pe de o parte, să evaluăm omul, iar pe de altă parte, făcându-ne posibilă înlăturarea principa-lului simptom, ca urmare a înţelegerii integrale a omului respectiv, în linii mari, constatăm că la copii actele de proastă creştere tind să atragă asupra lor atenţia celor din jur, făcându-i să joace un rol deosebit, să le demonstreze adulţilor slăbiciunea şi incapacitatea acestora de a da poveţe, punându-i pe copiii cu pricina într-o lumină mai bună, atât în propriii lor ochi, cât şi în ai celor mai puternici. În acelaşi sens este de interpretat obiceiul multor copii de a se face remarcaţi prin ţinuta lor bizară în faţa persoanelor străine venite în vizită. Copii care de obicei sunt foarte cuminţi se poartă ca apucaţi de toţi dracii de îndată ce un oaspete intră în casă. Copilul vrea să joace un rol şi nu se va lăsa până când nu-şi va fi atins scopul într-o manieră care să-i satisfacă. Deveniţi adulţi, asemenea inşi nu vor pregeta să exploateze astfel de bizarerii pentru a se sustrage de la exigenţele vieţii în comun sau pentru a încerca cel puţin să pună altora beţe în roate. Setea de dominaţie şi vanitatea se ascund sub aceste manifestări care, atunci când îmbracă forme atât de stranii, rămân adesea necunoscute în ceea ce priveşte adevărata lor semnificaţie.

NOTE

1 Simptom clar al agorafobiei, adică al fricii de spaţiile deschise, de pieţe, de străzi largi, caz în care se manifestă tendinţa de a nu părăsi locuinţa. Asemenea oameni se strecoară temători pe lângă zidurile caselor, rămân ţintuiţi locului când au de traversat un spaţiu urban sau un câmp, iar în încăperi preferă colţurile retrase. (Nota trad.) 2 „dieses Bogengăngertums”, în textul original. (Nota trad.) 3 „sic durch Belehrung zu iiberwinden”, în textul original. (Nota trad.)

4 „nervos”, în textul original. (Nota trad.) 5 „jene furehtbareKausalităt”, în textul original. (Nota trad.) b „SchmutzigkeiC’. În textul original. (Nota trad.)