6. INFATUAREA.

Un tip de om opus celui precedent este înfumuratul, acela care vrea să joace totdeauna primul rol, a cărui viaţă nu reprezintă altceva decât eterna întrebare: „Cum voi putea eu să-i depăşesc pe toţi?” Acest rol se asociază în existenţa sa cu tot felul de eşecuri şi decepţii. Atitudinea aceasta o putem tolera întrucâtva dacă nu comportă acte ostile, agresive. Vom găsi astfel de oameni acolo unde este necesară imprimarea unei direcţii, unde se impune un comandament, o organizare. În asemenea locuri ei vor ieşi la suprafaţă aproape de la sine. În timpuri frământate, când poporul clocoteşte, apar deodată asemenea firi care se situează în prim-plan ca de la sine. Căci ei au gesturile, atitudinea, aspiraţiile şi, de cele mai multe ori, chiar şi pregătirea şi aptitudinile necesare.

Sunt acei oameni care comandă şi acasă, care în copilărie nu îndrăgeau decât jocurile în care puteau fi vizitiul care mână caii, conductor de tren sau general pe câmpul de bătălie. Mulţi dintre ei nu mai pot realiza nimic dacă un altul le dictează ce şi cum să facă, ori se enervează atunci când au de executat un ordin. Alţii, care poate sunt mai bine pregătiţi, nu reuşesc să ajungă în posturi de conducere. Şi pe timp de pace găseşti totdeauna asemenea oameni în fruntea a diverse grupări, fie profesionale, fie cu un caracter social mai larg.

Ei sunt întotdeauna în prim-plan, pentru că se vâră în faţă şi îi dau cu gura. Cât timp nu tulbură prea tare rânduiala vieţii în comun, nu avem nimic de obiectat, cu toate că noi socotim nelalocul ei supraes-timarea de care au parte azi asemenea caractere. Căci şi ei sunt oameni care stau în faţa unui abis, care cu siguranţă nu ocupă un loc în rând cu lumea şi nu sunt cei mai buni. Trăind într-o tensiune extremă, ei nu-şi găsesc liniştea, voind mereu să-şi demonstreze superioritatea, atât în lucruri mari cât şi în mărunţişuri.