8. GHINIONIŞTI ŞI PIEZE-RELE.

Este un truism psihologic afirmaţia că acela care intră în contradicţie cu adevărul absolut al vieţii sociale la un punct oarecare al existenţei sale va suferi contra-lovitura. De obicei aceşti oameni nu se pricep să tragă nici o învăţătură din aceasta, ei înţeleg întreaga nenorocire ca pe un ghinion personal, nedrept, ca pe un nenoroc care îi urmăreşte. Ei îşi irosesc timpul ca să demonstreze cât nenoroc au mereu, că nimic nu le reuşeşte, că toate dau greş dacă pun ei mâna. Uneori ei chiar înclină să se fălească cu înfrângerile lor, ca şi cum acestea s-ar datora unei puteri sinistre, înspăimântătoare. Dacă reflectăm puţin asupra acestui punct de vedere, recunoaştem şi aici influenţa malefică a vanităţii. Aceşti oameni îşi închipuie că toate câte li se întâmplă se petrec ca şi cum o zeitate necurată s-ar ocupa numai de dânşii, neavând alt gând decât ca, pe furtună, să trimită trăsnetul drept în ei, sau să le trimită un hoţ în casă, care să-i bage în sperieţi, pe scurt, orice neplăcere s-ar ivi, o privesc ca şi cum ei ar fi cei vizaţi de nenorocul care îi caută peste tot.

Asemenea exagerări nu pot lua naştere decât în capul unui om care, într-un fel oarecare, se socoate buricul pământului. Uneori s-ar părea că este vorba de modestie când cineva se crede veşnic urmărit de nenoroc, pe când în realitate fiinţa sa musteşte de vanitate crezând că toate puterile duşmănoase nu fac decât să-i urmărească pe el în mod special. Asemenea oameni încă din copilărie îşi otrăvesc zilele, imaginându-şi că-i urmăresc bandiţii, ucigaşii şi alţi răufăcători siniştri, şi care cred că strigoii şi stafiile nu au nimic altceva de făcut decât să-i hărţuiască pe dânşii.

Adesea această stare de spirit se exprimă în ţinută. Ei arată deprimaţi, mereu aduşi de spate, ca toată lumea să înţeleagă ce enormă povară îi apasă. Înfăţişarea lor ne aminteşte involuntar de cariatide, condamnate să proptească, cât trăiesc, o imensă povară.

Sunt oameni care iau totul foarte în serios, judecând lucrurile dintr-un unghi pesimist. Cu această stare de spirit, este limpede de ce totul iese pe dos, de îndată ce pun ei mâna. Cobeala nu le înveni-nează doar lor înşile viaţa, ci şi altora. Iar la baza acestei conduite nu se află decât vanitatea. Este un fel de infatuare, ca şi în cazul precedent.