9. RELIGIOZITATEA.

Oamenii de felul acesta reuşesc uneori să-şi găsească un refugiu în religie, fără a-şi modifica comportamentul. Ei se tânguie şi se lamentează, îl plictisesc pe bunul Dumnezeu cu necazurile lor, dorind ca acesta să nu se ocupe de nimic altceva decât de propria lor persoană. De obicei ei sunt convinşi că Tatăl Ceresc este propriu-zis în serviciul lor, că poartă întreaga răspundere pentru tot ce li se întâmplă şi că, pe lângă aceasta, poate fi înduplecat să le facă şi favoruri, prin diferite artificii, cum ar fi îndeosebi rugăciunile rostite cu ardoare, ori jertfele religioase. Cu alte cuvinte, bunul Dumnezeu nu ştie ce are de făcut, ci trebuie să i se atragă atenţia. Trebuie să admitem că în această modalitate de adoraţie religioasă se manifestă o atât de înspăimântătoare erezie, încât dacă s-ar instaura din nou vechea Inchiziţie, tocmai aceşti oameni ar fi arşi cei dintâi pe rug. Ei se poartă cu bunul Dumnezeu exact cum o fac ceilalţi oameni, nefăcând decât să se jeluiască şi să-i pisălogească, fără ca ei înşişi să mişte un deget pentru îmbunătăţirea situaţiei în care se găsesc. Asta ei o pretind numai şi numai din partea celorlalţi.

Până unde pot merge lucrurile, ne arată cazul unei fete în vârstă de 18 ani. Foarte cuminte şi harnică, dar, ce-i drept, şi foarte ambiţioasă, ea se distingea şi prin importanţa acordată religiei, îndeplinindu-şi cu scrupulozitate toate îndatoririle religioase. Întro zi ea a început să-şi facă reproşuri, acuzându-se că nu este îndeajuns de pioasă, că a violat poruncile biblice şi că a nutrit gânduri nelegiuite. La un moment dat a ajuns ca ziua întreagă să nu facă decât să se autoacuze, aşa încât cei apropiaţi au început să se teamă serios de starea sănătăţii psihice a fetei. Căci, în realitate, nimeni nu avea să-i aducă nici cel mai mic reproş. Mereu era de găsit într-un colţ, plângând şi acoperindu-se de păcate. Un duhovnic a avut ideea s-o scutească de toată această povară a păcatelor imaginare şi i-a explicat că nu are nici o vină şi că este fără pată. A doua zi, pe stradă, fata i-a strigat acestuia că nu mai este demn să calce în biserică, dat fiind că a luat asupră-şi atâtea grele păcate.

Nu este necesar să examinăm în continuare cazul de mai sus.

Vedem cum şi în acest domeniu răzbate ambiţia, cum vanitatea îi face pe purtătorii ei judecători ai virtuţii şi viciului, ai inocenţei şi falsităţii, ai binelui şi răului.

NOTE

1 A se vedea capitolul „Dostojewski” din Praxis und Theoric der Individualpsychologie, p. 214. (Nota trad.) 2 „spanische Stiefel” – cizmă de tortură. (Nota trad.) 3 „Lewiten lcscn”, în sensul de a-i face cuiva morală. (Nota trad.)