1. JOCUL.

Există în viaţa copilului un fenomen care arată cu maximă claritate că avem de-a face cu pregătirea pentru viitor: jocurile. Ele nu sunt nicidecum de considerat ca nişte toane amu-zante ale părinţilor sau ale celorlalţi educatori, ci drept nişte auxiliare ale educaţiei, stimulente pentru spirit, pentru imaginaţie şi dex-terităţi motorii. În joc transpare în mod firesc pregătirea pentru viitor. Se înscriu în această sferă felul în care copilul abordează jocul, alegerea jocului, semnificaţia pe care el i-o atribuie. Jocul devăluie, de asemenea, modul în care se structurează raporturile copilului cu mediul său, atitudinea amicală sau ostilă faţă de semeni şi, îndeosebi, ne arată cât de accentuată este la el tendinţa de a domina. Observaţiile făcute asupra copilului care se joacă ne permit, de asemenea, să tragem concluzii cu privire la modul în care este el pregătit sufleteşte pentru viaţă. Pe de altă parte, jocul arc o extraordinară importanţă pentru copil. Descoperirea acestor fapte, potrivit cărora jocul copiilor este de conceput ca o pregătire pentru viitor, o datorăm lui Groos, profesor de pedagogie, care a arătat că accas’ă tendinţă stă şi la ba/a jocului animalelor’.

Sunt însă de luat în considerare şi alte puncte de vedere. Înainte de toate, jocurile reprezintă şi o exersare a sentimentului de comuniune socială, care la copii este atât de accentuat încât el încearcă să-i satisfacă în orice împrejurare, fiind puternic mobilizat de acest sentiment. Copiii care evită jocul sunt totdeauna suspectabiii de trăirea unui eşec. Sunt cei care se retrag cu plăcere şi care atunci când, totuşi, intră în |ocul altora sunt de obicei doar spărgători de joc. Trăsături Ic lor fundamentale sunt orgoliul, autoevaluarea deficientă şi. În consecinţă, teama de a nu-şi putea îndeplini bine rolul. În general, observându-se felul în care se joacă, se va putea determina cu multa certitudine intensitatea sentimentului de comuniune socială la copii.

Un alt factor care apare clar în joc este dorinţa de superio-ritate2, care se manifestă în înclinaţia de a comanda, de a domina.

Aceasta poate li recunoscuta la copiii care caută să se impună, care de regulă preferă locurile ce Ic permit să-şi satisfacă asemenea tendinţe, sa joace un rol dominant. Există puţine jocuri care sa nu favorizeze cel puţin unul dm aceşti trei faeton: pregătirea pentru viaţă, sentimentul de comuniune şi setea de dominare.

Există însă şi un alt factor pus în evidenţă de joc. Este posibilitatea pe care o are copilul de a desfăşura o activitate sub formă de ioc. În joc copilul este mai mult sau mai puţin liber, performanţele sale fiind în mod obligatoriu obţinute în colaborare cu ceilalţi. Sunt numeroase jocurile care situează în pnm-plan tocmai elementul creator. Îndeosebi jocurile care îi oferă copilului un câmp larg de exersare a înclinaţiei sale creatoare conţin un element semnificativ pentru viitoarea profesiune. Şi, desigur, în viaţa multor oameni s-a întâmplat, bunăoară, ca ei să fi început prin a coase hăinuţe pentru păpuşi, pentru ca mai târziu să devină croitori.

Jocul este indisolubil legat de dezvoltarea psihică a copilului.

Este, ca să spunem aşa, activitatea sa profesională şi, de altfel, copilul aşa o şi concepe. Nu este un lucru chiar atât de inofensiv să tulburi un copil care se joacă. Jocul nu trebuie să fie nicidecum privit ca pierdere de timp. Ţinând seama de ţelul pregătirii pentru viitor, în fiecare copil se sădeşte ceva dintr-un adult, ceva ce cândva va prinde contur. Cunoaşterea copilăriei unui om înseamnă o mare înlesnire în ceea ce priveşte caracterizarea3 acestuia.