2. ATENŢIA ŞI DISTRAGEREA EI.

O facultate a organului psihic, situată în prim-planul capacităţii de acţiune a omului, este atenţia. Când manifestăm atenţie în punerea în relaţie a organelor noastre de simţ cu un fenomen care se petrece în afara sau în interiorul nostru, avem senzaţia unei tensiuni aparte care nu cuprinde întregul corp, ci se limitează doar la domeniul unui anumit simţ. de exemplu, văzul. Avem sentimentul că în acest domeniu se pregăteşte ceva. Într-adevăr, se poate afirma că avem aici de-a face cu fenomene de mişcare (în cazul nostru, direcţia de orientare a axei ochilor) care ne prilejuiesc senzaţia acestei tensiuni deosebite.

Dacă starea de atenţie suscită tensiunea unei zone determinate a organului psihic şi a aparatului nostru motor, aceasta implică o inhibare simultană a celorlalte tensiuni. Aşa se explică de ce. de îndată ce ne îndreptăm atenţia asupra unui lucru, tindem să înlătu-răm orice element care ne-ar putea tulbura. Atenţia înseamnă pentru organul psihic instalarea unei stări de pregătire, o conectare absolut specială la realitate, o pregătire pentru atac sau pentru apărare, care rezultă dintr-o trebuinţă, dintr-o situaţie neobişnuită şi care trebuie să mobilizeze întreaga noastră energie în serviciul unui anumit scop.

Capacitatea de a fi atent o posedă orice om, cu condiţia de a nu fi bolnav sau deficient mintal. Cu toate acestea, se poate întâmpla ca la unii oameni atenţia să lipsească, dintr-o mulţime de cauze. Obo-seala şi boala sunt factorii care, în primul rând, prejudiciază procesul de realizare a atenţiei. Pe de altă parte, există oameni la care lipsa de atenţie se explică prin faptul că unele obiecte nu convin atitudinii lor faţă de viaţă, nu se încadrează în linia lor de acţiune. În schimb, atenţia lor se trezeşte de îndată ce este vorba de ceva care, într-un fel oarecare, concordă cu linia lor de viaţă. Un alt motiv pentru atenţia lacunară poate fi tendinţa spre opoziţie. Mai ales copiii înclină cu uşurinţă spre opoziţie şi se întâmplă ca asemenea copii să spună un „Nu” oricărei iniţiative sau cerinţe. Nu trebuie să li se ofere posibilitatea de a face paradă de opoziţia lor. În asemenea cazuri, revine metodei de învăţământ şi tactului pedagogic sarcina de a restabili legătura dintre disciplinele de învăţământ şi planul de viaţă inconştient (unbewusste Lebensplan) şi linia directoare ale copilului, de a reconcilia, ca să spunem aşa, pe copil cu conţinutul instruirii.

Există, de asemenea, oameni care văd şi aud totul, care percep orice fenomen, orice schimbare. Alţii stau în faţa lumii doar cu aparatul lor de văz, pe când alţii doar cu cel de auz; cei dintâi, de pildă, nu înregistrează nimic, nu iau notă de nimic, atâta timp cât au de-a face cu lucruri perceptibile vizual. Iată, aşadar, şi alte motive pentru care atenţia este atât de des absentă de acolo unde ar fi de aşteptat ca ea să se manifeste.

Cel mai important factor al deşteptării atenţiei este un interes realmente profund. Acesta se implantează într-un strat psihic mult mai profund decât atenţia. Dacă interesul este prezent, atenţia va veni de la sine, fără a necesita nici un fel de influenţă educaţională.

Este singurul mijloc de a intra în stăpânirea unui domeniu, în vederea unui scop determinat. Dat fiind însă faptul că dezvoltarea unui om nu are loc în mod impecabil, se întâmplă mereu ca atenţia să rătăcească drumul. Bineînţeles că răspunzător de această atitudine eronată a unui om va fi tot interesul său, care se poate orienta spre lucruri care nu au importanţă în ceea ce priveşte pregătirea sa pentru viaţă. Aşa este, de exemplu, omul al cărui interes este monopolizat de propria persoană, interesându-1 în special puterea pe care o posedă, dovedindu-se că el este atent mai ales la ceea ce priveşte interesul său pentru putere, la ceea ce ar avea el de câştigat pe acest plan, sau dacă nu cumva puterea sa este ameninţată. De altfel, atenţia sa nu va putea fi comutată atât timp cât locul interesului pentru putere nu va fi luat de un alt interes. Îndeosebi la copii se poate observa clar cum ei devin atenţi de îndată ce cred că vor avea ceva de câştigat, pentru ca atenţia lor să se stingă rapid atunci când au sentimentul că nu vor obţine nimic. Se pot întâlni aici cele mai diverse şi bizare asocieri.

Lipsa de atenţie nu înseamnă de fapt nimic altceva decât că omul preferă să se sustragă bucuros unei împrejurări care era de aşteptat să-i suscite atenţia. Devierea atenţiei are loc pur şi simplu prin faptul că aceasta este dirijată asupra altui lucru. Este, deci, incorect să se spună despre cineva că nu se poate „concentra”. Se va constata întotdeauna că el o poate face foarte bine, numai că în legătură cu altceva. În cazurile de aşa-numită lipsă de voinţă sau lipsă de energie, lucrurile se petrec la fel ca şi în cazul lipsei de concentrare. Şi în aceste cazuri găsim de obicei o voinţă de-a dreptul inflexibilă şi o energie inepuizabilă, dar orientate în altă direcţie.

Tratarea unor asemenea cazuri nu este uşoară. Reuşita presupune descoperirea întregului plan de viaţă al omului. În fiecare caz se poate admite că deficienţa se explică doar prin faptul că este urmărit un alt obiectiv.

La mulţi oameni neatenţia este o trăsătură de caracter. Foarte frecvent întâlnim oameni cărora le revine o anumită muncă, dar pe care o refuză într-un mod oarecare sau o îndeplinesc defectuos, constituind o povară pentru alţii. Trăsătura lor de caracter definitorie este neatenţia, care survine de îndată ce ei trebuie să se consacre activităţii ce li se impune.