6. APTITUDINI, TALENT.

Dintre fenomenele psihice care ne dau posibilitatea să tragem concluzii asupra firii unui om, să emitem judecăţi cu privire la personalitatea lui, le-am neglijat pe cele care ţin de sfera gândirii umane, care se referă la capacitatea omului de a cunoaşte. Am atribuit o valoare minimă celor gândite sau afirmate de cineva cu privire la propria sa persoană, pentru că avem convingerea că fiecare se poate înşela şi că fiecare se simte împins de diferite interese şi considerente egoiste de natură morală etc. Să retuşeze imaginea sa în faţa celorlalţi. Cu toate acestea, ne este permis şi este posibil, în anumite limite, să tragem concluzii cu privire la unele procese de gândire şi la expresia lor verbală. Dacă vrem să ne formăm o opinie judicioasă despre un om, nu putem exclude din cercetarea noastră domeniul gândirii şi limbajul.

Există în legătură cu capacitatea de judecată a omului – ceea ce în general obişnuim să numim „aptitudine” – o mulţime de observaţii, controverse, analize, care sunt cunoscute în special din încercările de a stabili ce este inteligenţa la copii şi la adulţi. Mă refer la testele de aptitudini. Până în prezent aceste teste nu au corespuns aşteptărilor. Căci dacă le aplicăm unui lot de şcolari constatăm că rezultatele obţinute sunt de regulă identice cu cele pe care educatorul le-a stabilit fără ajutorul testelor, situaţie care la început a fost admisă cu multă trufie de psihologii experimentalişti, deşi de fapt aceasta dovedeşte că testele sunt, într-o anumită măsură, de prisos. O altă obiecţie împotriva adoptării acestor teste se referă la faptul că gândirea logică nu se dezvoltă uniform, aşa încât la mulţi copii la care testele de aptitudini au dat rezultate proaste după câţiva ani se dovedeşte că aptitudinile lor s-au dezvoltat deodată extrem de bine. Un alt factor demn de luat în considerare este acela că copiii din marile oraşe sau cei din anumite medii, care duc o viaţă mai cuprinzătoare, prin reacţiile lor prompte, determinate pur şi simplu de o anumită exersare, dau iluzia unor aptitudini superioare, punându-i în umbră pe copiii care nu dispun de un asemenea fond de pregătire. Este cunoscut că, de regulă, copiii din mediile burgheze dispun de o promptitudine în răspunsuri mult mai mare decât copiii din mediile proletare. Aceasta nu pledează însă pentru aptitudini superioare la cei dintâi, cauza fiind doar antecedentele diferite. În felul acesta, nu s-a ajuns prea departe’cu testele de aptitudini, mai ales dacă ţinem seama de tristele rezultate obţinute la Berlin şi Hamburg, unde copiii care au trecut cu succes aceste teste, ulterior, în mod surprinzător, cei mai mulţi dintre ei nu au mai corespuns evaluărilor făcute. Aceasta ne arată că testele de aptitudini nu ne pot da nici o garanţie sigură cu privire la buna dezvoltare a copilului. În schimb, cercetările de psihologie individuală îşi confirmă pe deplin valabilitatea, pentru că ele nu urmăresc doar să stabilească o concepţie despre dezvoltare, ci să pună în evidenţă temeiul, cauzele acesteia şi, atunci când este necesar, să pună la dispoziţie mijloace de îndreptare; totodată, psihologia individuală nu izolează capacitatea de gândire logică a copilului de ansamblul vieţii sale psihice, ci o examinează în contextul acesteia.

NOTE

1 Filosof, psihopedagog şi estetician german de orientare neokantiană, Karl Groos (1861-1946), al cărui nume este uneori grafiat Gross, autor al unor importante studii asupra jocului la animale (Die Spiek der Tiere, 1896) şi la om (Die Spiek deiMenschen, 1899), considera acest fenomen drept un exerciţiu fundamental de dezvoltare a instinctelor şi predispoziţiilor ereditare, în sensul pregătirii pentru existenţa de mai târziu, ca adult. Influenţat de psihanaliza freudiană, ulterior şi-a revizuit teoria, văzând în joc un katharsis, un mijloc de „purificare” (Das Spiel, Jena, 1922). (Nota trad.)

2 „das Ziel der Uberlegenheit”, în textul original. (Nota trad.)

3 „derBeurteilung”, în textul original. (Nota trad.) 4 „wie andere, die gute Mitspieler sind”, în textul original. (Nota trad.)

5 Georg Cristoph Lichtenber (1742-1799), fizician şi scriitor german, profesor la Universitatea din Gottingen. A criticat fiziognomonia lui J. C. Lavater, care susţinea că, analizând trăsăturile feţei unui om, pot fi emise judecăţi valabile asupra caracterului acestuia. (Nota trad.) 6 „davonschwimmen”, textul original. (Nota trad.) 7 „e/ne Stellungsnahme, die nach einer Hochzeit schreit”, în textul original. (Nota trad.)

8 „dass es ein Gefiihl des Obenscins iiberhaupt nicht konnte”, în textul original. (Nota trad.)

9 Poet liric grec (556-467 î. Chr.), care a scris, între altele, o faimoasă elegie dedicată eroilor bătăliei de la Maraton (490 Î. Chr.), pentru care i s-a acordat premiul la un concurs la care participa şi marele Eschil. La bătrâneţe a trăit în Sicilia, la curtea tiranului de la Siracuza. Din opera sa, foarte preţuită, s-au păstrat până astăzi doar unele epigrame şi fragmente din poemele lirice. (Nota trad.)