PREFAŢĂ

„Copilul este tatăl omului adult.”

Maxima de mai sus îşi demonstrează întreaga sa valabilitate în psihologia individuală. Primii patru sau cinci ani de viaţă îi sunt copilului de ajuns pentru a-şi completa comportamentul său specific şi arbitrar legat de impresiile trăite. Acestea sunt determinate nu numai de valoarea dotării sale organice, ci şi de forţa şi diversitatea stimulărilor care acţionează din exterior. Începând cu această perioadă are loc asimilarea şi utilizarea experienţei trăite, desigur nu într-un mod capricios – şi încă şi mai puţin pe potriva unor pretinse legi ale cauzalităţii —, ci în funcţie de stilul de viaţă. Orice individ este, la urma urmei, determinat de structura stilului său de viaţă. Oe vectorii acestuia ascultă de acum înainte, pe toată durata existenţei sale, sentimentele, emoţiile, gândurile şi faptele omului. Astfel îşi începe opera sa creatoare, stilul de viaţă. În vederea înlesnirii activităţii sale sunt elaborate reguli, principii, trăsături de caracter şi o concepţie despre lume. Este stabilită o schemă bine determinată a apercepţiei1, iar concluziile, acţiunile proiectate sunt dirijate în consens cu această formă ideală finală la care se aspiră. Este menţinut doar ceea ce pe planul conştiinţei individului se dovedeşte că nu produce perturbări, încadrându-se într-o linie directoare dinainte fixată. Restul este dat uitării, se dizolvă pe nesimţite sau acţionează ca un model inconştient care, în cea mai mare parte, se sustrage înţelegerii raţionale. Profilul ultim al acestei scheme, fie că întăreşte liniile dinamice conştiente, fie că le anihilează sau le paralizează prin reacţiile sale, este întotdeauna determinat dinainte de către stilul de viaţă structurat în primii ani de existenţă.

Modelele stilului de viaţă, cum ar fi, de exemplu, liniile de conduită reprezentate de trăsăturile de caracter, se construiesc întotdeauna ca urmare a unui îndelungat antrenament, în vederea căruia pot fi reactualizate, atât în conştiinţă, cât şi în inconştient, vestigiile unor amintiri în general neînţelese. Dar nici asemenea amintiri şi nici experienţele trăite nu sunt acelea care constituie factorii determinanţi, ci determinant este tocmai stilul de viaţă care le-a dat o formă, le-a orientat şi le-a utilizat în felul care îi este propriu. O descifrare într-o măsură suficientă a acestui proces permite sesizarea tandemului perfect al forţei motrice a conştientului şi inconştientului. Iar acordul acestor două instanţe nu este asigurat decât în cazul în care sfera de acţiune a stilului de viaţă nu este perturbată.

Fie-ne îngăduit să luăm în considerare un anumit grad de probabilitate, domeniu în care am învăţat câte ceva în cursul experienţei noastre îndelungate, când a trebuit să ne mulţumim să operăm doar cu câteva segmente de viaţă psihică, recursul la probabilitate oferindu-ne totuşi posibilitatea formulării unor concluzii. Se impune însă întotdeauna să verificăm foarte minuţios dacă aceste concluzii corespund sistemului completai vieţii psihice a individului avut în vedere. Este un procedeu care răspunde întru totul exigenţelor diagnosticului medical, caz în care, de asemenea, suntem uneori obligaţi să tragem concluzii pe baza unei simptomatologii parţiale, limitând astfel sfera maladiei presupuse, până când un al doilea sau un al treilea simptom ne ajută să stabilim un diagnostic absolut exact.

În lucrarea de faţă am încercat, cu ajutorul „tehnicii psihologiei individuale comparate", să definesc stilul de viaţă al şcolarilor greu educabili.

Ducerea la bun sfârşit a acestei sarcini necesită cunoaşterea în detaliu a tehnicii psihologiei individuale comparate şi a soluţiilor sale verificate2, ca şi stăpânirea la perfecţie a artei interpretării. Ca şi în cazul diagnosticului medical, nu ne putem lipsi nici aici de prognoză. Pronosticarea nu se poate justifica decât dacă s-a dovedit că toate manifestările segmenţiale se armonizează cu ansamblul, vădind o dinamică identică. Dintre acele tendinţe şi aspiraţii, similare până la amănunt, cele mai importante sunt:

1. Gradul de cooperare (sentimentul de comuniune şi interesul social).

2. Modul caracteristic în care individul caută să obţină superioritatea (securitate, putere, perfecţiune, devalorizarea altora).

Aceste forme de manifestare, invariabile, se pot diferenţia în ceea ce priveşte mijloacele utilizate, dar nu în ceea ce priveşte scopul (finalismul psihologiei individuale). Măsura curajului sau a sentimentului de comuniune manifestate, amprenta individuală a concepţiei despre lume, caracterul util sau dăunător pentru colectivitate al actelor săvârşite reflectă gradul aptitudinii de a stabili contacte sociale. Soluţionarea mai mult sau mai puţin reuşită, în spiritul epocii pe care o trăim, a principalelor trei probleme de viaţă (integrarea în societate, profesiunea, dragostea) sau gradul de pregătire în vederea soluţionării acestor probleme de viaţă ne dezvăluie prezenţa constantă a sentimentului de inferioritate şi a compensării ratate a acestuia.

— Sentimentul de superioritate.

Acela care nu recunoaşte sau care nu a înţeles caracterul unitar al stilului de viaţă nu va ajunge, nici măcar cu concursul principiilor riguroase, ale psihologiei individuale, să înţeleagă modul de formare a/simptomelo^nevrotige. Acela, însă, care şi-a însuşit cum se euvine ^ceastăTâoirune trebuie să ştie că a devenit capabil să schimbe stilul de viaţă, mrpurşi simplu simpţomele.'. ~. ~ ~yK~

^îâni propunTăvorbesc în altă parte despre diagnosticul general şi special în cadrul psihologiei individuale comparate, despre tehnica şi comportamentul consilierului pedagogic.

Dr. NOTE

1 în cel mai larg sens al termenului, apercepţia constituie suma experienţei cognitive existente la un moment dat la subiectul cunoscător, în funcţie de care acesta achiziţionează, mai mult sau mai puţin sistematic, noi cunoştinţe (informaţii). (Nota trad.)

2 A se vedea A. Adler, C. Furtmuller, H. Wexberg, Heil und Bilden, Grundlagen der Erziehungskunst fâirArzte und Padagogen, Miinchen, 1922; A. Adler, Individualpsychologie în der Schule: Vorlesungen fur Lehrer und Erzieher, Leipzig, 1929. (Nota trad.)