II

Mișcarea din Iași de la 1848 sili o mare parte din tinerimea Moldovei să emigreze. A. Russo fu din numărul proscrișilor. El trecu în Bucovina și merse la Viena, unde se întâlni cu alți români, ce veneau din Paris ca să intre în țară. Plecând cu toții pe Dunăre, ei se găsiră pe vapor în societatea zgomotoasă a unui mare număr de maghiari înarmați. Ungaria răsuna de tocsinul revoluționar și strănepoții lui Arpad făceau visuri de cucerințe. [...]

În luna lui iulie trecând prin Transilvania, el fu arestat la Dej și condus sub escortă în închisoarea de la Cluj; [...] Deși viața lui era în pericol într-o epocă unde toate orașele și satele erau ilustrate cu numeroase spânzurători și țepe, totuși el nu-și pierdu cumpătul.

„Iubite A... îmi scrise el din închisoare, în Ungaria liberă mi-am pierdut libertatea! Strigătul maghiar: Ellyen sabaciag ¹⁷ însemnează: lanțuri pentru români. Ergo, am fost arestat la Dej, și chiar acum mi se pregătește un alai de naționaliști-gardiști ca să mă ducă la Cluj ; însă nu fi îngrijit, dragul meu, căci am o tainică și sigură presimțire că nu mi se va întâmpla nimic. Această siguranță îmi vine din credința că românul nu piere cu una, cu două... Furia ungurească e atât de deșănțată și de comică; lungimea pintenilor și a mustăților maghiare e atât de exagerată încât, departe de a mă înspăimânta, ele îmi inspiră un râs nebunesc... etc.“

Pentru ce însă Russo a fost arestat? Aceasta o aflăm din pasajele unei lungi protestări adresate de el contelui Vay, comisarului din Cluj.

„Domnule conte! — Refugiat de trei luni în Ungaria, am asistat ca un spectator la evenimentele acestei țări, bucurându-mă de ospeția ce-o primisem, și dorind în fine ca să mă întorc în patria mea, am luat drumul cel mai drept, adică pe la Dej; se vede însă că în Ungaria drumul cel mai direct nu-i nici cel mai scurt, nici cel mai sigur, căci deodată m-am trezit arestat, despuiat de lucrurile mele, cercetat până la piele, și întemnițat! Trist și neașteptat efect al ospeției maghiare!

În zadar am protestat, în zadar am cerut să mi se spuie motivul unei asemenea maltratări; nici un membru al autorității nu a găsit cu cale să-mi răspundă oficial. Iată însă prepusurile geloșilor impiegați, care mi-au deschis porțile închisorii:

1-ul prepus. — O femeie m-a văzut făcând semne misterioase în Dej!... Cui?

2-lea prepus. — Sunt român!

3-lea prepus. — Corespondența găsită în valiza mea este în limba franceză!

4-lea prepus. — În acea corespondență nici nu se pomenește numele de Ungaria!

5-lea prepus. — Trebuie să fiu comisar rus!

6-lea prepus. — Trebuie să fac parte din Comitetul croato-slovaco-sârbo-valaco-saxon format în contra Ungariei!

Pe temeiul acestor grave prepusuri domnii judecători își frecară mâinile cu mulțumire și mă întemnițară cu convingerea cel puțin naivă că și-au salvat patria!

Domnule conte! veți găsi, negreșit, că am tot dreptul să protestez în contra unui asemenea act arbitrar al autorităților subalterne din Dej, care, după ce au pus mâna pe mine, și-au apropiat totodată și valiza mea, ca una ce, după socotința lor, conținea destinul și viața Ungariei!

Protestez dar în numele legilor, în numele libertății individuale, în numele dreptului ginților, și cer o satisfacere deplină în contra agenților care au atacat în persoana mea principiile cele mai sacre ale dreptății etc., etc.

Această protestare a mea va părea poate cam lungă, domnule conte, însă nu cred să vă pară atât de lungă precum mi-au părut mie lungi aceste opt săptămâni de captivitate etc., etc.“

Pe când Russo protesta din fundul închisorii și adresa Comitetului revoluționar din Cluj scrisoarea sumeață, ce este publicată în Revista română, amicii lui emigrați în Cernăuți scriau guvernului din Pesta cerând libertatea captivului și în sfârșit porțile se deschiseră dinaintea lui.

— Nu e nimic mai dulce pe lume decât o dușcă de aer liber, ne zise el când ne revăzurăm.