Despot, ajuns-ai?

Iată!

Ha! iată-mă și eu.

Greu e suișul, frate!... Dă-mi mâna.

Ține.

Greu!

Uf!... Caldu-i!... de m-ai stoarce ai face, zău, o baltă.

A fost un timp odată când stânca cea mai naltă

Mi ți-o urcam eu, Laski, ca cerbul cel ușor.

Acum simt ca o cange înfiptă în picior,

Și pare că mă trage...

La deal?

Ba nu, la vale.

Oricum, ești verde încă și ai oțel în șale.

Așa-i!... Mă simt, zău, încă puternic cât un tun.

Mi-e dragă lumea, frate, și-mi place traiul bun.

Eu nu sunt ca evreii ce zic că viața-i lungă

Sau scurtă, măsurând-o pe banii lor din pungă.

Eu zic: Hei! deie Domnul mulți ani ca să trăim

Și planurile noastre curând să le-mplinim.

Iată-ne-ajunși cu bine pe naltele hotare

Ce zac între Moldova și țările maghiare,

Loc trist, de lupte crunte, cu sânge plămădit,

Căci fiarele-s cumplite, dar omu-i mai cumplit!...

Privește colo-n față, în zarea luminată:

Ca mantie regală, frumoasă și bogată,

Apare-n ochii noștri Moldova, dulce rai,

Comoară nesecată de bun și dulce trai.

Ea are grâu, și miere, și vinuri, ah! ce vinuri!

Toiag de bătrânețe, viu balsam pentru chinuri.

Și are mii de nade a scumpelor plăceri,

Copile, ah! ce copile!... muieri, ah! ce muieri!

Îți fură ochii, mintea, și inima ți-o fură

C-o rază de sub geană, c-un zâmbet de pe gură.

Și însă moldovenii orbi, crunți, nepăsători,

Stropesc ades cu sânge grădina lor de flori.

Cum e stăpânul casei așa-i și grădinarul?

Așa, căci Lăpușneanul... el mână astăzi carul.

El bate-n boi.

O! Despot, pe acest mănos pământ

Domnea odinioară un domn viteaz și sfânt,

Un Ștefan! leu năprasnic a cărui largă gheară

Rupea cumplit dușmanii și-n țară, și-n afară.

Pe vremea lui boierii ostași erau, ostași

Cum n-au mai fost!... Acuma nepoții lor trufași,

Mici râvnitori de tronuri, seci, răi, ieșiți din minte,

Păgâni prin a lor fapte, s-ating de cele sfinte,

De sceptru, de moșie, de neam și de popor,

Iar țara, muma, piere gemând sub talpa lor.

Cu Vodă Lăpușneanul ei astăzi nu se-mpacă?

Nu! n-ar putea nici dracul pe tron ca să le placă.

Le trebuie, se vede, un domn căzut din cer?

Ba mai degrabă-un... Despot cu brațul lung de fier,

Să bată, să apese pe dârza lor cerbice

Și-n capul lor sămânța de vrajbă să o strice...

Și iată de ce, frate, primit-am bucuros

Ca să ajut avântu-ți de dor ambițios.

Sunt leah; cu moldovenii în veci n-am împăcare,

Tu cauți un tron, Despot?... eu caut răzbunare!

Fii domn!

Prea bine, însă nu crezi mai nimerit

Ca fierul, deocamdată, să fie... poleit,

Și mâna zdrobitoare să fie deocamdată

Ascunsă-ntr-o mănușă?

Ca laba cea șireată

Ce unghia-și ascunde?

Întocmai.

Minunat.

Bravo!... mănușa... laba... pricep, ești diplomat.

În arta de capcane ești meșter cu ispită...

Am fost crescut la Roma, în școala iezuită.

Ești om cu două daruri: sub haina de oștean

Porți inimă vitează și cugetul... viclean?

Așa spunea Carmina, când ea glumea cu tine.

Ah! cât a fost de bună soția ta cu mine!

Eu, un pribeag din lume, un zvânturat străin,

În casa ta mănoasă căzut chiar din senin;

Eu, piatră nestemată din splendidă cunună,

În pulbere zvârlită acum de-o rea furtună!...

Ah! Laski, multă lume călcat-am pribegind,

Luceferi mulți în cale-mi văzut-am strălucind,

Dar suflet bun și nobil ca scumpa ta soție

Eu n-am văzut, mă crede, la nici o-mpărăție.

Așa-i c-am avut parte în lume de noroc?

Carmina-i jună, însă de juni ea-și bate joc,

Și numai pentru mine suspină ea.

Sărmanul!

Ș-apoi încă-o virtute: urăște pe sultanul.

În toate-i dar perfectă?

În toate!

Om fericit!

Nimica nu-ți lipsește din câte ai dorit.

Mărirea? te alintă ca pe-un copil în fașe.

Tu stăpânești în pace mulțime de orașe.

Ești cap, ești om de cârmă, neștiutor de frâu.

Averea?... la picioare-ți lin curge ca un râu.

Norocul?... o soție frumoasă, iubitoare,

La Zips, castelul falnic îți luce ca un soare,

Pe inima-i spaniolă lipindu-te iubit...

Om fericit ești, Laski, de trei ori fericit!

Iar eu, o biată frunză pe vânt în veci purtată,

Putea-voi rădăcină să prind în loc vrodată?

Mă cheamă viitorul la el...

Aleargă dar

La glasul lui, și fie-ți mersul nu în zadar.

Colo, jos, în Suceava găsi-vei răzvrătirea,

Clocind și pregătindu-ți mărirea sau pieirea.

Fii om, mergi!

Dar! voi merge... Născut pe-al mării mal,

Deprins sunt din pruncie să lupt cu-al mării val.

Voi ști să-nfrunt eu soarta.

Înfrunt-o bărbătește;

Iar dacă ea de tine ar râde muierește,

Găsind că nu ești vrednic de-a fi ce zici c-ai fost,

Atunci din nou la mine să cauți adăpost.

Eu pentru tine, Despot, aici am întins nada.

Acum îți zic: La luptă, izbândă, iată prada!

Moldova-i o comoară!... ferice-ar fi de ea

Să cadă cu-a ei scule pe mâna ta... ș-a mea.

Pas! eu te las, adio, și s-auzim de bine.

Când îi fi mare, Despot, să te gândești la mine.

Adio, Laski... Viața e plină de furtuni.

Tu cu a ta soție să faceți rugăciuni

Pentru Despot.

Adio. (Dispare.)

Ba nu... la revedere.