În vremea-ndelungată cât singur, cu smerire,

Am fost spre închinare la sfânta mănăstire

A Slatinei, aice cum ai mai petrecut,

Iubita mea Ruxandră?

În aur am cusut

Doi îngeri lângă Sfânta Maria-născătoare,

Pe aer.

Este gata?

Mai am încă o floare

De crin deschis a coase în alb mărgăritar

Și aerul l-om pune pe-al Slatinei altar.

Îmi place, scumpă Doamnă, frumoasă și cuminte,

Să văd măiastra-ți mână lucrând odoare sfinte.

Gândirea ce se-nalță la cer, la Dumnezeu,

Din cuget și din casă alungă duhul rău...

Dar spune-mi: auzit-ai de un pribeag din lume,

Un... Despot... mi se pare c-acesta-i al său nume...

Aice, la Suceava, în lipsa mea sosit?

Se zice că-i odraslă de neam prea strălucit,

Că-i domn de Samos, Paros, și că-i în legătură

Cu împărați... că are întinsă-nvățătură

Și limbă mlădioasă, o limbă ce-n curând

Pe toți boierii tineri i-a fermecat pe rând...

Ce ai aflat de dânsul?

Am auzit mult bine,

Și... chiar a cerut voie la Doamna să se-nchine.

Și... l-ai primit în Curte?

Primit...

Într-adevăr?

Era o datorie... Despot îmi este văr.

Cum? văr măriei-tale?... De unde până unde?

Mărgăritaru-n scoică de mare se ascunde.

Despot, pe malul mării născut, e fiu curat

Lui Iacob Eraclidul, din Paros alungat,

Ce se rudea de-aproape cu maica-mi răposată.

Crezi?

I-am văzut chiar spița pe pergament lucrată.

O spiță-nchipuită de dânsul, pre cât știu,

Ce-l face rudă bună cu Hercul Olimpiu.

Plastograful! îi zboară sus gândul... (tare) și ce cată

Aici, la noi?

Sărmanul!... cu inima-nfocată,

El vrea la pragul ușii măriei-tale-a sta

Și viața-i s-o jertfească pentru măria-ta,

Că-i om de sânge nobil ce-n apă nu se schimbă.

Viteaz! ce are-n suflet el are și pe limbă.

Prea bine... Văd că Despot e meșter vrăjitor.

La toți deopotrivă el v-a vrăjit pe dor.

Am grabă de-a-l cunoaște.

Te-nduri să-i faci primire?

Cum nu?... Doresc chiar astăzi să cerc a lui vrăjire.

El are ca să vie cu vornicul Moțoc.

O! de-ar cădea pe dânsul o rază de noroc

Ca el să fie-un oaspe plăcut măriei-tale!...

Moțoc și eu în taină am pus de gând și-n cale

Cu fiica lui, cu Ana, pe Despot să-l unim

Și de coroana țării credința-i s-o lipim.

Să-ți fie viața dulce ca chipul și ca glasul,

Tu care cu iubire mă-ntâmpini la tot pasul

Privind în Domnul țării pe scumpul tău bărbat

Și-n soțul vieții tale pe Domnu-ncoronat!

Acum te du să cauți de pruncușori, de casă,

Și, ca o gospodină, gătește mare masă

Ca să cinstim cu prânzul pe Despot... vărul tău.

Ah! Doamne... (Vrea să-i sărute mâna.)

Nu, iubito... aici, pe sânul meu.