Muierea, tot muiere!... o biată ciocârlie

Spre tot ce strălucește zburând cu veselie...

O inimă, comoară, ș-un cap frumos... dar sec!...

A-nduioșat-o Despot cu glasul lui de grec,

Și toți boierii, dușmani oblăduirii mele,

Sunt prinși de-acest paingăn în desele-i rețele.

A! scorpie grecească!... eu planul ți-am pătruns.

Tu vrei să-mpungi în mine cu ghimpele-ți ascuns.

Tu vrei, ființă-oloagă, născută-n putrezime,

S-ajungi prin târâire l-a tronului nălțime?

Doar Vodă Lăpușneanul va ști, prevăzător,

Pe-o scorpie ca tine s-o farme sub picior,

Și nu-a lăsa în viața-i pe tronul țării sale

Să fluture nici umbra deșertăciunii tale.

Ioan Sigmund Polonul, prin mine întronat

În țara ardeleană, de știre azi mi-a dat

Și-n țară, și-n afară să fiu cu priveghere,

Căci Despot zvânturatul râvnește-a mea putere.

Te-oi urmări, vrăjmașe, cu aprigul meu veghi

Pân’ ce din priveghere ți-oi face un priveghi

Ș-alăture cu tine vei întâlni mormântul

Când tu din întuneric îi vrea să-ți iei avântul.

Cum să-i deschid capcană?... Ce cursă să întind

Pe el cu-ai lui tovarăși în lațu-mi să-i cuprind?...

A!... ce să pierd eu timpul cu intrigi mici de Curte?

Domnia tare cere braț lung și vorbe scurte.

Când dușmanul în taină s-apropie de cort,

Scurtează-i drumul grabnic prin moarte, sau ești mort!

Toma!