Măria-ta slăvită... Despot! (Îl prezintă.)

Fii bun sosit

La Curte, Despot.

Sire!... cu sufletul uimit,

Și tremurând m-apropii de sacra-ți maiestate

Ca să-i aduc la rându-mi urările-mi plecate.

Să vă-mpletească cerul a gloriei cununi

Și-n veci să le ferească de grelele furtuni!...

Eu, Despot Eraclidul, condus de-o blândă stea;

Răpit de al meu suflet curat ca spada mea,

Depun în ziua mare, ca lumea să le vadă,

Depun azi la picioare-ți braț, inimă și spadă...

Părintele meu Iacob, odinioară domn,

Pân-a nu-nchide ochii atinși de-al morții somn,

Mi-a zis: Te du cu bine în cale depărtată

Și mergi drept la Moldova în mari viteji bogată;

Acolo tu găsi-vei un domn măreț, viteaz,

La pragul țării sale veghind cu ochiul treaz,

Ș-un înger de virtute, frumoasa lui soție

Ce mie mi-e nepoată și vară bună ție.

Mergi drept la ei, tu Despot, ca să le duci prinos

Lui Vodă a ta spadă și brațu-ți credincios,

Iar Doamnei, aste scule, șiraguri și paftale,

Purtate de-a sa maică în ziua nunții sale.

Ah! prețioase scule!

Ce dar strălucitor!

O! greci vicleni în vorbe și-n darurile lor!

Prin aste suvenire mă-ndatorești mult, vere.

Când ar vedea Carmina a sale giuvaiere!

Dar pot să pun pe mine comoara ce-ai adus?

Lumina de sus cade și iar se-ntoarce sus.

Domniță, aste scule străbune le primește

Și-n semn de mulțumire cu ele te gătește,

Ca să serbăm norocul ce azi ne-a dăruit

Un văr măriei-tale și mie-un... neam iubit.