Călăul, Lăpușneanu, la masa lui domnească,

Grăindu-mi cu blândețe, a vrut să m-otrăvească.

Dar!... am simțit amarul ucigător în teas...

Vrăjmașa lui cercare zadarnică-a rămas,

Căci port eu totdeauna un balsam din Morava

Ce nimicește moartea desotrăvind otrava.

Iată-l! (Arată un șip.) O! rouă scumpă din plaiuri îngerești,
Esență-apărătoare a vieții omenești!
Dator îți sunt cu viața, dar mult mai mult datoare
Ți-a fi a mea gândire în zi răzbunătoare!

Călăul prepuielnic hrănește-un cuget rău,

Și el o să mă piardă de nu l-oi pierde eu.

Răbdare!... toți boierii de răzvrătire-s gata.

Moțoc, pe cât îmi pare, vrea să-și mărite fata

Cu mine, ca prin mine, de el pe tron urcat,

S-ajungă socru mare de ginere-ntronat.

O! de-ar vroi norocul curând să-și schimbe pasul!
Când el vroiește, anii nu-aduc ce-aduce ceasul.
Aș fi pe tron, eu Despot, nălțat și fericit,
Aș fi... o! vis feeric! cu Ana însoțit,
Cu Ana, dulce floare căzută-aici din stele
Să fie floarea vieții și a coroanei mele!...
Dar ce-a zice Carmina de care sunt iubit?...

A!... ea-i frumoasă, jună, și Laski-mbătrânit.

Curând s-a stinge focul și apriga-i durere

Găsind într-un alt Despot o nouă mângâiere...

Amorul pentru Ana și glorie m-aprind...

A cărie dulci mreje mai tare mă cuprind?...

Ah! tronul, tronul, tronul!... la el de-a drept m-oi duce

Chiar de-a fi pân’ la dânsul să calc pe sfânta cruce!

Ce! candela icoanei s-a stins în untdelemn!...

De-aș fi din astă țară, aș crede că-i rău semn,

Dar omul de-o natură înaltă și vitează

Iubit de ceruri este și cerul îl păstrează.