Ce faci, iubite oaspe, și cum te mai găsești

Sub sarcina de daruri a dragostei domnești?

De când ai fost la Curte poftit la ospătare

L-ai fermecat pe Vodă.

O crezi?

Așa se pare,

Căci nu e zi lasată de bunul Dumnezeu

În care să nu-ți deie dovezi de placul său.

Alaltăieri primit-ai o sabie turcească,

Ieri un caftan și astăzi o iapă arăpească.

Știu, iapa de la Tunis pe care nici un brav

A-ncăleca nu poate?

Haramu-i cu nărav.

Pe toți mereu trântește și, fără de sfială,

I-a tras lui însuși Vodă o sfântă de trânteală.

Ian cată prin ogradă cum se frământă-n loc!

Să juri c-a fost hrănită de zmei numai cu foc.

Mă duc s-o-ncerc.

Mai bine o lasă că-i nătângă.

De nu ți-ar frânge capul...

N-am teamă să mi-l frângă.

Deprinsu-m-am cu caii spanioli și arăpești

Ce sub a lor copite au aripi vulturești.

Ș-apoi... ceva îmi spune cu-o tainică șoptire

Că moartea respectează pe omul cu menire.

Dar dacă tu n-ai teamă, eu am, căci mă-ngrijesc

De mâna lăpușneană cu dar... prietenesc.

Cunoscător de oameni sunt eu la bătrânețe.

Tu ai, iubite oaspe, apucături mărețe.

Boierii te admiră; poporu-ademenit

Deasupra lui te vede ca pe un domn iubit.

Domn!...

Și de ce nu, Despot?... Un om de naltă fire

Unit cu mine poate s-atingă-orice mărire.

Dar Lăpușneanu?...

Steaua-i în cer s-a stins de mult.

Mă cearcă...

Priceput-au?

Să-l cred?

Dar!...

Să-l ascult?

Aș vrea... și n-am curajul de-a te-nțelege bine.

În mine ai credință?...

Fă ce-i vroi cu mine...

Dar ulița și curtea sunt pline de norod...

Să vadă de-s mai tare decât un voievod.

Mă duc... vii jos în curte? (Iese prin fund.)

Vin, dar; fă înainte...

Strunește bine gura iepei și fii cu minte.

Despot e la părere zburdalnic și ușor,

Dar are minte coaptă și ochi pătrunzător,

Și inimă-ndrăzneață, și-nvățătură multă.

Pe mine mă respectă, de mine el ascultă...

Așa domn ne convine, așa ginere vreu.

Domnind, el va fi brațul, iar capul voi fi eu!