Scena V
ANA, DESPOT
ANA
(îngrijată)
Semn rău?
DESPOT
Ce-mi pasă mie!... O candelă s-a stins,
Dar alta mai cerească în mine s-a aprins,
Ce luminează tainic o gingașă icoană.
ANA
(zâmbind)
Icoana unei sfinte?
DESPOT
Dar.
ANA
Care?
DESPOT
Sfânta Ană.
ANA
Patroana mea slăvită?
DESPOT
Și zeitatea mea
Ce mă conduce-n lume precum îi conducea
Luceafărul pe magii din răsărit și care,
Ca să ajung la dânsa, mă-ndeamnă a fi mare.
(Ana voiește a se retrage.)
DESPOT
(oprind-o)
O! dona Ana, lasă pe-un biet nenorocit
S-apropie altarul de care-i despărțit
Și tremurând să-ți zică: angelică madonă,
Căci nu pot a depune pe frunte-ți o coronă!
ANA
(râzând)
Cum? o coroană mie?
DESPOT
Dar, suflet îngeresc!
Ești visul fericirii mele.
ANA
Eu?
DESPOT
Te iubesc!
ANA
(veselă, în parte)
El! Despot mă iubește!
DESPOT
Iau martor Provedința
Care-mi cunoaște gândul și-mi vede conștiința.
Iubesc în tine cerul și naltul Creator,
În tine iubesc lumea, prezent și viitor,
În tine am credință, în tine îmi pun traiul.
El făr de tine-i iadul... Ah! dar cu tine-i raiul!
(Îngenunchează.)
ANA
(în parte)
O! Doamne, îmi pierd mintea... Ce-aud? Ce-am auzit?
DESPOT
Ană,-un cuvânt...
ANA
Ah! Despot, mi-e sufletul uimit,
Mi-e mintea tulburată... În casa părintească
N-a îndrăznit nici unul mie-astfel să-mi grăiască.
Cum... mă iubești pe mine?
DESPOT
Dar!... te iubesc pierdut,
Mai mult și decât țara în care m-am născut,
Mai mult și decât tronul!
ANA
(cu glas solemn)
Despot, aste cuvinte
Le-aude cerul!...
DESPOT
(apucând-o de mână)
Ană, prin mii de jurăminte
Mă leg eu către tine...
(Moțoc apare în fund.)
