Acum suntem noi singuri!... să ne privim în față.

Norocul, știi, atârnă de la un fir de ață

Slab omului nemernic, bun celui iscusit

Și tare ca odgonul pentru cel hotărât.

Despot! a sosit timpul ca să cercăm norocul

Noi doi!... cu sumeție în vânt s-aprindem focul.

Te uită drept în ochii-mi și-mi spune: Ești bărbat

În stare să-nfrunți moartea cu gând nestrămutat?

Ești om în stare-a merge de-a drept către mărire

Pe margini de prăpăstii călcând făr-oțerire?

Sunt!... tron sau moarte!... Iată deviza ce-am înscris

În falnicul meu suflet, în pieptul meu decis.

Venit-am în Moldova cu gândul și cu planul

Din scaunul domniei s-alung pe Lăpușneanul

Și de pe ai săi umeri hlamida să smuncesc.

Sunt gata!

Gata?

Gata să mor sau să domnesc.

Bine... Acuma, Despot, mă lasă... timpul trece...

De-a țării boierime cei mai fruntași, vro zece,

Aici au să s-adune spre a ne concerta.

Dea Domnul să-ți pot zice curând: Măria-ta!

Moțoace, vâlva lumii e râu cu nalte maluri...

Faci bine, nu faci bine să te azvârli în valuri?

Și oare căzând tronul pe mâna lui Despot,

Nu ar cădea și țara cu-ai săi boieri, cu tot?

Oricare înălțime sub cer se prăbușește,

Tot surpă și doboară ce-n cale-i întâlnește...

Gândește-te, Moțoace... (Hotărât.) A! fie cum va fi.

Nu are parte cine nu știe-a se jertfi.

Dar vin boierii... Iată-i!... La lucru-acum, Moțoace.