E aspru cu noi Tomșa.

Lăsați-l ca să fie.

Avea gărgăuni poate de domn, cine mai știe?

Eu știu... te-nșeli... Nu, Tomșa, român dintre străbuni,

E om în toată mintea, ferit de gărgăuni.

El nu vrea domn pe Despot pentru că-i grec, dar oare

Să n-aibă el dreptate, de țară când îl doare?

Străbunii, duși de timpuri prin feluri de nevoi,

Aveau o zicătoare venită pân’ la noi:

“Să te ferești, române, de cui străin în casă.”

Pe mine astă vorbă în pace nu mă lasă,

Boieri, și eu ca Tomșa încep a sta pe gând.

Știi că... mai că... îmi vine... firește judecând...

Mă-ntreb și eu acuma...

Ce?

Dacă e prielnic,

Deși-am jurat... s-alegem un grec?...

Om șovăielnic!

Când omul are cuget, cuvântu-i e cuvânt,

Și fapta-i și cuvântul deopotrivă sânt.

Așa-i, dar voi ce ziceți, boieri?

Știm noi?

Rușine!

Boierii stau pe gânduri, nedumeriți?... Prea bine.

Deci facă-se lumină în ochii tuturor

Și spuie toți de-a rândul cu glas deschis: ce vor?

Eu, fără amețeală de visuri de-nălțare,

Vreau gloria Moldovei, și-a ei neatârnare!

Mai mult!... Vreau să rump jugul cumplit și rușinos

Ce-apasă omenirea în fiii lui Hristos!

Mai mult!... Vreau românimea-nainte mergătoare

În sfânta cruciadă lui Christ liberătoare,

Ca nime-n cursul lumii, nici crai, nici împărat

De soartă-i să dispuie cu dreptul uzurpat.

Această sentinelă la răsărit, cu fală,

Are-o menire mare și providențială,

E zidul ce oprește potopul fanatic...

Căzut acum e zidul, eu vreau ca să-l ridic!

Dar, dar!

O cruciadă l-apus se pregătește

În contra semilunii lui Mohamed, ce crește

Ca meteor de moarte pe cerul creștinesc.

Doi împărați și Papa, vicar dumnezeiesc,

Filip, Ferdinand, Pavel, cu fulgerii în mână,

Stau gata să detune în hidra cea păgână,

Și tristele victime din tristul răsărit

Așteaptă-acea minune a lanțului zdrobit.

Sublimă încercare! măreață făptuire

Ce-nalță omenirea pân’ la dumnezeire!...

Cui se cuvine fala de-a fi începător

De nu acestui ager, mărinimos popor

Ce,-mpărtășind cu Ștefan și inima și gândul,

A îngrozit Osmanul ani patruzeci de-a rândul?...

Iată ce vreau eu, Despot, străinul... însă voi

Ce vreți?

Vrem domn pe tine în pace și război.

În ochii mei deschis-ai o zare nouă, largă...

Tot sufletul spre dânsa cu tine vrea să meargă.

Despot!... de ți-a fi faptul ca rostul... să trăiești!

Fii domn!... în țara noastră pe Ștefan s-amintești.

Trăiască Despot-Vodă!

Tăcere, cumpătare,

Urechea lăpușneană aude-n depărtare.

Boieri, noaptea se-ntinde și timpu-i priincios.

Hai s-ațâțăm răscoala în breslele de jos

Și mâini, în zori de ziuă, să vadă mândrul soare

În brânci pe Lăpușneanu, pe Despot în splendoare!

Hai!

Să fii român verde!

Român m-oi arăta.

Despot, noroc!

Unire!

Mulți ani, măria-ta!

E vis?... sunt Domn, eu Despot? Din mic iată-mă-s mare!

Boierii, capi ai țării, cu-o nobilă mișcare

Mi-au dat frățește mâna, voioși m-au aclamat...

Un singur numai, Tomșa, din toți cel mai bărbat...

El mi-a jurat o ură cumplită, ne-mpăcată,

El chiar... mă va ucide când va putea, vreodată...

Un glas de presimțire mi-o spune-n taină... dar

Prudent e să lași viața vrăjmașului barbar?

Răbdare!... a mea spadă o voi plânta-o-ntr-însul,

Și dacă moldovenii vor fi nătângi ca dânsul,

Voi ști eu din lei aprigi a-i face mielușori.