Tu ești, iubite Despot! te-ascult, te simt, te văd.

Tu ești, inima-mi spune, și tot nu mă încred.

Eu sunt, eu, lângă tine, iubita mea Carmină.

Grăiește-mi, prelungește părerea mea divină,

Îmi pare că sunt prada celui mai dulce vis.

El sufletu-mi îngână și raiul mi-a deschis.

Nu vezi?... a zburat visul lăsându-mi mie prada.

Ah! Despot, scumpe Despot, mă cred că-s în Grenada!

Vorbește-mi tu de dânsa cu glasul tău iubit,

Să mă report ferice în gândul meu răpit

La patria-mi cu soare, cu-amor, cu poezie...

O! magică Grenadă! o dulce-Andaluzie! (Plânge.)

Carmina...

Ah! mă lasă să plâng... mi-e dor...

Nu vreu.

Vreu să-mi zâmbești.

Vrei?... fie... (Plânge.) Ah! nu pot, scumpul meu.

De ce atâtea lacrimi când după despărțire

Ne regăsim ferice în leagăn de iubire?

Când Laski-i dus departe și oaspeții cu el?

Gândește, suntem siguri, noi singuri în castel.

Mă iartă... sunt muncită de-o crudă presimțire...

Fantasma morții zboară pe-a mea închipuire...

De ce te-ai dus de-aice, de ce m-ai părăsit?

Pentru că-mi ești tu dragă, pentru că te-am slăvit,

Pentru că-n exaltare, împins de-a mea simțire,

Am vrut sub cer să-ți caut un cuib de fericire;

Am vrut, lărgind în ochi-ți a lumii orizon,

Să-ți pun pe frunte-o stemă și la picioare-un tron;

Dar soarta pân-acuma s-au arătat contrară...

Ah! lipsa ta, iubite, a fost mult mai amară!

Ai pătimit tu, Despot, știu, multe-ai pătimit,

Dar eu, eu făr’ de tine aici cum am trăit?

În lacrimi, în durere, în grijă, în mustrare,

Lipsită de-orice sprijin, străină de sperare,

Închisă-n aste plaiuri sălbatice, pustii,

Cătând ziua și noaptea pe drumuri, dacă vii,

Și-n loc de tine, Despot, găsindu-mă cu cine?

Cu soțul meu, cu Laski, bătrân, gelos de mine,

Cu Zay, al său prieten, un ungur îngâmfat

Ce vecinic mă insultă cu-amoru-i desfrânat,

Și alții de-ai lui Laski tovarăși de beție

Care-i mănâncă-avutul râvnind a lui soție.

Și eu, în gheara morții de două ori cuprins,

Am fost ca prin minune din cleștetu-i desprins

Prin aste talismanuri, prețioase suvenire

De tine date mie în ziua de pornire, (arată scrinul pe masă)

Căci glasul lor în taină ziceau: fii fericit!

Carmina te așteaptă, de dânsa ești iubit.

Ah!

Numai pentru tine și pentru altul nime

Am vrut s-ating în zboru-mi a lumii înălțime;

Am vrut și tot vreau încă norocul a cerca

Alăture cu mine pe tron a te urca,

Tu prin a ta frumseță regină ești născută.

Eu vreau să fii prin mine în raze învăscută.

Destule zile negre mâhnirii ai jertfit,

E timp ca să reintri în nimbul strălucit

Lipită, alintată în dulce legănare,

Pe-o inimă fierbinte și plină de-adorare.

O! vis din soare!

Visul va fi realizat,

Carmină, căci amorul e zeu înaripat,

Și el ne va conduce, pereche-ncoronată,

Pe tronul cu splendoare din țara-nvecinată.

Pe tron! (În parte.) Dorul meu falnic!

Dar!... orice tu dorești

Se va-mplini!... zi numai, iubito, că vroiești.

A! cine-i la-ntuneric și fuge de lumină?

Dar ce pot face?... spune-mi.

Mult poate o regină!

Pe Laski ș-ai tăi oaspeți de vrei a-ndupleca

În calea-mi îndrăzneață cu mine-a s-arunca,

Noi doi avem mărirea, ei fală ș-avuție.

Cu toții, Despot, astăzi se vor închina ție.

O! scumpa mea domniță, tu mă re-nsuflețești.

Ce jertfe vrei?

Vreau numai... pe tron să mă iubești.

Ah! viața mea întreagă a ta-i! (O strânge la piept.)

Ce-aud afară?

A!... Laski și prefectul Zay vin... Iată-i, la scară

Au și sosit... O! Doamne, ce supărare!

Zay

Dispune de-o oștire cu zece mii de cai.

El poate să m-ajute.

Cum?

Luând învoire

De la-mpăratul.

Bine; azi am să-i fac primire

Ca niciodată, însă gelos să nu apari.

(Râzând.) Zay crede că-i Apolon pierdut printre maghiari.