Scena IV
CARMINA, ROZEL, SOMMER, ANTON SECUIUL și alți aventurieri
(Intră pe ușa din stânga.)
ROZEL
Contesă, Francisc Primul, al Franței galant rege,
Erou, poet și vesel, iubea mult a culege
Pe câmpi de sânge lauri, în lume desfatări
Și pe frumoase buze fierbinte sărutări.
Eu am, francez ca dânsul, aceeași aplecare
Și pentru vitejie și pentru sărutare.
CARMINA
(râzând)
:*Te cred, însă un rege cu titlul de galant,
:*Când n-ar purta coroană, cum s-ar numi?
ANTON
(posomorât)
:*Berbant.
ROZEL
A fi berbant e probă de-o inimă-arzătoare
Și de-o natură vie, artistă, simțitoare,
Ce lesne se înalță spre tot ce-i luminos,
(râzând) Lăsând pe-Anton Secuiul să mormăie pe jos.
ANTON
(în parte)
:*Frând tueș!
SOMMER
:*Francisc Primul, rege-n galanterie,
:*A și compus, îmi pare, o mică poezie,
:*Un cântec, o deviză cu vesel înțeles?
ROZEL
:*Dar, Sommer, aste versuri ce le cânta ades:
:*Femeia este schimbătoare,
:*Nebun cine se-ncrede-n ea!
CARMINA
:*A! pentr-un galant rege ideea nu-i galantă.
ROZEL
:*Eu am mai completat-o prin astă variantă:
:*Femeia des e schimbătoare,
:*Ferice cui se-ncrede-n ea!
:*Ah! deie-mi dulcea sa favoare
:*Și schimbe-se-apoi cât a vrea!
(Toți râd)
CARMINA
:*Bravo, Rozel!
ANTON
:*Palavre!... mai bine-n războire
:*Aș vrea ca să se schimbe această amorțire
:*Ce se numește pace, căci timpul de răgaz
:*Preface-n om netrebnic pe omul cel viteaz.
CARMINA
:*Cum? preferați războiul decât o viață lină?
ANTON
:*Da! paloșului nostru i-e teamă de rugină.
ROZEL
Contesă, – orice ființă se naște pre pământ
Cu-o tainică menire, c-un dor și c-un avânt,
Noi să ne batem, floarea să scoată dulci parfume
Și dumneata, contesă, să fii iubită-n lume.
CARMINA
Ei bine, fiți dar veseli; eu cred că nu târziu
Se va preface-n faptă un dor atât de viu.
ROZEL
Ne-nșeli?
CARMINA
Nu; am o veste, o veste cum vă place...
De când a voastră armă dormind în teacă zace
Urâtul vă mănâncă de vii; sunteți mâhniți,
Cu ochii stinși, la față galbeni și veșteziți,
Cât cine-acum vă vede și cine vă cunoaște
Se-ntreabă cu mirare: Ce sunt? ostași ori moaște?
ANTON
Așa-i!... decât urâtul, mai bine ștreangu-n gât...
CARMINA
Eu v-am găsit de lucru și leacul de urât.
Sus paloșul la soare!... sus fruntea!... vântul bate
Și-ndeamnă a navală în țări învecinate.
Vroiți voi după dânsul cu toți să vă luați?
TOȚI
Vrem!... unde?
CARMINA
Nu departe... colea, peste Carpați.
ANTON
Cum? la Moldova?... Ellien!
CARMINA
Acolo stăpânește
Un domn pe care țara întreagă îl urăște.
Cât îți sufla deasupră-i, din tron el va cădea
Și toată-a lui avere a voastră-a rămânea.
ROZEL
Dar tronul său?
CARMINA
Acelui cu inima regească
Ce-a ști cu mâna largă pe toți să răsplătească,
Lui Despot.
TOȚI
Despot?
ROZEL
Fie!... de-l vrei, și eu îl vreu.
ANTON
Și eu!
CEILALȚI
Și eu!
CARMINA
(în parte)
O! Despot, ești domn, iubitul meu!
Curând dorința noastră va fi realizată!
