Acum răspunde:

Prin mari furtuni trecut-ai... o știu; însă de unde

Revii?

De la Moldova, din iad, unde am fost

Zdrobit, și vin la tine să caut adăpost.

Cum? tu renunți?...

Nu, Laski!... un om viteaz din luptă

Nu se retrage grabnic când arma lui e ruptă.

Destinul crunt l-oi frânge din nou sub pașii mei.

A! bravo!... Așa, Despot, te vreau.

Așa mă vrei?

Iubite Laski, crede că-n viața-mi tulburată

Nu am pierdut credința în tine niciodată.

Deci vin aice iară ca barca la liman

Și-ți zic: întinde-mi mâna... sunt domn până-ntr-un an!

Și mâna și averea toată-a mea putere

Sunt ale tale, Despot... Dispune,-ordonă, cere,

Ce vrei?

Vreau bani și oameni.

Bani? voi amaneta

Moșiile, castelul, și sper a căpăta

Vreo zece mii de galbeni... de nu, chiar le voi vinde

Ca să putem în grabă războiul a-ntreprinde.

Atâta sumă numai?

Mai mult nu cred să pot,

Căci... ți-o declar în taină, sunt ruinat de tot.

Tu, ruinat?

A! frate, nu-ntârzie ruina

Când Laski-i palatinul și Carmen palatina!

Eu, știi, cu mâna spartă, născut risipitor,
De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor,
Ținând casa deschisă în care tot drumețul,
Zi, noapte, își găsește culcușul și ospețul,
La vârstă-naintată pierdut de-namorat,
Cu-o nobilă spaniolă voios m-am însurat,
Carmina din Grenada, silfidă-ncântătoare
Cu foc de soare-n suflet și-n ochi cu foc de soare!...
Sosită-aici, sărmana!... în tristul meu castel,
Urâtul o cuprinse și, ca s-o scap de el,
Am aruncat cu pumnul întregul meu tezaur,
Vroind să-ntind pe cale-i un lung covor de aur...
Am adunat în juru-i poeți și baladini
Ș-o curte-mpărătească de neaoși palatini...
Dar oricare fântână de la o vreme seacă...
Ce vrei?... ș-a mea avere către secare pleacă!
Deci azi, ca jucătorul ce-aruncă nu-n zadar

Pe cartea unui altui chiar ultimul dinar,

Vroiesc cu tine, Despot, să fac tovărășie

De câștigat în parte, eu bani și tu domnie...

Ș-arunc pe a ta carte întregul meu avut.

Eu, domn, îți dau Hotinul cu-ntregul său ținut,

Primesc! noroc!

Dar oameni?

Oameni? A! hoit să fie,

De corbi nu este lipsă... Câți trebuie? o mie,

Trei, patru, șapte, zece?... în vânt cât oi striga,

Mulțime de strânsură aici va alerga,

Hoți buni de ștreang, la ștreanguri meniți cum li se cade,
Ce știu numai să ardă, să taie și să prade.
Chiar în castel acuma avem câțiva străini,
Năprasnici șefi de bande, eroici spadasini
Ce vântură Europa cu spada vecinic goală,
Cătând moartea-n războaie ș-având groază de boală.
Villel care comandă cincizeci de burghinioni,
Rozel ce are-n mâna-i o sută de valoni
Și Sedleț și Legmanul cu multă călărime,
Ș-Anton iubit fanatic de crunta secuime,
Și alții mulți, afară de toți voinicii mei
Ce-s lupi când n-au prilejul ca să devie lei.

Prea bine, dar cu-o mână de bravi, cât de bravi fie,

A merge la Moldova ar fi o nebunie.

Știi însuți: moldovanul e iute la război.

Tot omul e în stare a se lupta cu doi.

Ne trebuie-o putere, pot zice-mpărătească.

Nu se învinge lesne o țară românească...

Ce zici de Zay prefectul?... El este ascultat

De Ferdinand?... Cum oare l-am face aliat?

O! de-ar vrea Zay, complotul cu sprijinul său tare

Ar merge strună, însă...

Ce strică o cercare?

Hai să cercăm, dar află că Zay, prefect regal,

Ți-a cere-n schimb de sprijin ca să devii vasal

Lui Ferdinand.

Eu?

Spune: primești cu el a face

Tratat de închinare fie-n război sau pace?

Primesc.

Deci adă mâna... Noroc!... ș-acuma hai

În turn... Acolo tainic să te-nvoiești cu Zay...

Dar, iscălind tratatul, vei fi tu cu credință?

Credința cea mai sfântă... (În parte.) Cât mi-a fi de priință.

Moldova închinată lui Ferdinand... Ce dar!

Și pentru-a lui coroană ce scump margaritar!

Prea bine; dă de știre lui Zay cât mai degrabă.

Merg; tu ascute-ți limba și să te văd la treabă...

N-ai grijă,-n trei cuvinte pe Zay l-am încurcat (în parte, vesel)

Prin farmecul Carminei, frumosul avocat.