Ce vuiet e afară?

Ce oameni sunt la poartă?

Pisozki-n foișor

De sus cu ei grăiește... vom ști curând ce vor.

Iată-l că vine.

Pane!... sosit-au cu putere

Un sol de la Moldova.

Ce caută? ce cere?

Nu știu, însă de Despot, sosind, a întrebat.

De mine?... Lăpușneanu în urme-mi a călcat...

Mergi!... porțile deschide!... ostașii să se-adune

În șiruri pân’ la scară; fanfarele să sune

Și steagul să se-nchine deplin desfășurat

În calea lui, căci solul e ca și-un împărat.

Mergi.

Laski, astă pompă?...

E dreaptă; se cuvine.

Dar se cuvine, spune, din casă de la tine,

Răpind pe al tău oaspe un braț îndrăznitor,

Să lase-o pată neagră pe vechiul tău onor?

Contesă, te alină. Bătrânul Laski știe

A-și împăca onorul cu sacra-i datorie.

Lui Sigismund al nostru credință am jurat.

Respect pe el în solul trimis de-un aliat.

Respectă tu calăul, eu respectez victima.

Țin oaspele în casă și dau afară crima,

Căci e o crimă oarbă de-a vinde-oaspele său.

Mai bine moarte mie!

Tăcere!... te scap eu.

Cu mine vină-n grabă; prin moarte simulată,

Să te ferim, amice, de moarte-adevărată.

A! planu-i bun; vă duceți.