LASKI, ANTON SECUIUL, SOMMER și ceilalți oaspeți în dreapta, PISOZKI, TOMA CALABAICANUL, urmat de seimeni, CARMINA PISOZKI
(intră anunțând)
Solul!
LASKI
(făcând doi pași înaintea solului)
Fii bun venit!
TOMA
(intră prin ușa din stânga, întovărășit de doi căpitani de seimeni)
Eu, Toma, sol de pace, în numele slăvit
Lui Vodă Lăpușneanu, Domn țării moldovene,
Și-n numele lui Sigmund, Domn țării ardelene,
Vin ca să cer pe Despot aici adăpostit.
Lui Vodă el e dușman viclean și ne-mblânzit;
Deci viu și-ntreg am ordin să-l iau, să-l duc în țară.
Am zis.
(Carmina reintră și se oprește lângă ușa din stânga.)
LASKI
Ești sol de pace?... deci, Toma, îți zic iară
Bine-ai intrat în casă-mi... și iată-al meu răspuns:
În zidurile mele oricine a pătruns
Devine-un oaspe sacru, căci legea ospeției
Îi pune-un scut puternic sub pavăza frăției.
Aici eu sunt stăpânul!... Aici stăpân sunt eu
Mai mult decât un rege stăpân pe tronul său,
Și nime n-are voie, și nime drept nu are,
Cerându-mi pe-al meu oaspe, să-mi ceară o trădare!
Un oaspe face parte din zidul strămoșesc
Precum onorul sacru din suflet omenesc.
O piatră scoasă... zidul slăbit se prăbușește.
O faptă rea... onorul ca frunza veștezește...
Eu sunt dintr-acei oameni ce viețuiesc și mor
În casa lor întreagă cu-ntreg onorul lor!
CARMINA
(înaintând)
Bine, Laski.
TOMA
Destulă atâta limbuție.
Nu mă uimești pe mine cu seaca ta mândrie.
Ți-am spus că vreau pe Despot viu... în zadar pe el
Tu cerci de a-l ascunde în vechiul tău castel...
CARMINA
Castelul n-are teamă de oaspeți a răspunde.
Pe vii el nu-i tradează, pe morți el nu-i ascunde.
Despot e mort!
TOMA
Mort, Despot?
CARMINA
Îl ceri tu în zadar.
A fost rănit de moarte trecând peste hotar
Ș-au espirat aice în crâncenă durere.
TOMA
Nu cred; e iscodire vicleană de muiere.
Seimeni! naval cu toții... Castelul cercetați
În numele lui Sigmund și Lăpușneanu.
(Câțiva seimeni intră pe scenă.)
CARMINA
(se repede înaintea ostașilor)
Stați!
Vroiți pe Despot?... Iată-l!... (Deschide ușile din fund.)
Notă: Se vede lăuntrul capelei luminată cu policandre. Pe o masă acoperită de catifea neagră stă Despot lungit, palid ca un mort, și cu crucea pe piept. Câțiva călugări îl înconjură purtând torțe aprinse. Rozel, deghizat în capucin, stă în genunchi lângă catafalc. Un cor de glasuri, împreunat de acordurile unui organ, psalmodiază: “Beati qui moriuntur in Domino ”.
TOMA
(oprindu-se lângă ușa capelei)
Mort?
CARMINA
Mort!... Te du de spune
Lui Vodă, a sa frunte cu lauri s-o încunune.
El a ucis pe Despot!
TOMA
E mort!... Chiar mort îl vreu.
(Face un pas. Rozel se scoală și se pune în fața lui Toma pe pragul capelei.)
ROZEL
În lături toți!... Cadavrul este-a lui Dumnezeu.
TOMA
(amenințător)
În lături tu!...
ROZEL
Profane, turbarea-ți e semeață.
Respectă măcar moartea în omul făr’ de viață.
(Laski înaintează maiestos.)
Stai, Toma!... Lăpușneanu a vrut pe Despot viu.
Solia-ți încetează aproape de sicriu.
(Toma stă puțin nedumerit, în vreme ce ușa capelei se închide, după ce mai întâi Rozel și alți ostași deghizați în călugări au ieșit și s-au pus de pază dinaintea capelei.)
TOMA
(către seimeni)
E mort! pentru domnie deci teamă nu mai este.
Haideți, lui Lăpușneanu să ducem astă veste.
(Iese cu seimenii lui.)
CARMINA
(la fereastră)
S-a dus, curtea-i deșartă și poarta s-a închis.
(Merge la ușile din fund.)
Despot!
(Ușile se redeschid. Despot apare pe prag.)