Omidă nesățioasă!... Sommer, l-ai auzit

Cum căina poporul de dânșii calicit?

Dar cine poate zice că-i jertfa nepăsării?

Că nu doresc a-l pune pe calea-naintării,

Când am fondat cu tine și Peucer Gaspar

A noastră-Academie din târg de la Cotnar?

Când eu la despărțenii pun stavili numeroase,

Când, afirmând a țării vechi datini glorioase,

Am și bătut monedă cu efigia mea?

Privește și citește ecserga de pe ea.

“Heraclidis. Despote Patris Patrice Vindex et Defensor

Libertatis Patrice.”

Ecserga e pompoasă, dar nu este deplină,

Căci a uitat Ardealul și țara cea vecină,

Valahia lui Mircea.

Dar eu nu le-am uitat!

Eu vreau cu trei coroane să fiu încoronat,

Cu-a mea, cu a lui Mircea ș-a lui Sigmund Polonul.

O! gândul meu în zboru-i străbate orizonul.

Peste Carpați pe Sigmund îl sap, și în curând

Moldova cu Ardealul vor fi tot într-un gând.

Rozel s-a dus din parte-mi în țara bulgărească

Și-n Grecia, răscoala creștină s-o urzească.

Ah! Sommer, vreau a pune, trecând peste Balcani,

Piciorul meu în cuibul cumpliților sultani.

Sublim avânt!

Norocul îmi va-ntări avântul

Când spada mea vitează își va rosti cuvântul.

Pe-a gloriei nălțime pas, zbori, măria-ta.

Și eu, poetul Sommer, triumful ți-oi cânta.

Dar clopotele sună... Să fie-o sărbătoare?

Ba nu... o simplă rugă de ploaie cerșetoare.

E secetă în țară și, după-un vechi eres,

Toți preoții cu prapuri și cu icoane ies

La câmp ca să înalțe la cer o sfântă rugă,

Privește al prostimii cortegi nenumărat,

Condus de-o psalmodie cu tonul trăgănat,

Cum merge cu spăsire și cum îngenunchează

Crezând că mândrul soare se și înnourează...

Ha, ha, popor nemernic și superstițios!...

Dar ce văd?... un călugăr fanatic și bărbos?

Să juri că-i Ciubăr-Vodă. (Strigă afară:) Părinte, mucenice;

Ce veste-n ceea lume?... Vin’ de mi-o spune-aice.

A! Sommer, te repede din cale-i să-l oprești

Și să-l trimiți la mine; apoi să te gătești

Ca rector a te-ntoarce l-a noastră-Academie

De la Cotnar, acolo poemul meu vei scrie.

Cu-a mea prerogativă ce Carol-Quint mi-a dat

Azi te numesc al Curtei poet laureat.

Pentru-a cânta pe Despot ar trebui un Omer.

Nu-s încă Agamemnon, mă mulțumesc cu Sommer.

Ciubăr-Vodă călugăr!... Cum? din senin, din vânt,

Spânzurătoarea face dintr-un nebun un sfânt?...

Ce-ar râde-acum Carmina, ea care este-n stare

A-nebuni chiar sfinții cu-o simplă sărutare!

Carmina!... către dânsa mă simt eu strâns legat.

Promisu-i-am chiar tronul... iubirea i-am jurat,

Și ea, în părăsire văzându-se uitată,

Aice de trei zile sosit-a desperată.

Ea stă-n palat ascunsă... Ce-o să devin cu ea,

Căci a se reîntoarce l-al ei castel nu vrea,

Și Laski-i în Suceava!... pericolul sporește...

Dar știe de pericol femeia când iubește?

Amoru-i pune-n suflet puteri dumnezeiești...