Pieriți, pieriți din ochii-mi, ființi cutezătoare,

Cu limbă îndrăzneață sub buze cobitoare!

Vârtelniți cârmuite de al trădării vânt!

Ca să-mi grăiți voi astfel uitat-ați cine sânt?

Înșelători de gloate, umblați cu țara-n gură,

Cercând a mă atinge cu-a voastră mușcătură.

Ha, ha! v-a lovit mila de țară când am vrut

Dintr-un haraci mai mare să-i fac un mare scut?

Ei bine, și poporul și voi cu-averea voastră

Plăti-veți și haraciul și cununia noastră.

V-oi scoate eu din gură toți dinții cei de lup;

V-oi vinde și cenușa și pielea de pe trup.

Și dacă n-a ajunge, voi pune la topire

Icoane, policandre, cruci, tot!...

Nelegiuire!

Blestem!... apostasie!

Ce văd? iar un smintit?

Ciubăr-Vodă?

Eu însumi! și-ți spun cu glas uimit

Că inima-ți șerpoaică, de milă fiind stoarsă,

Apuci pe calea morții ce nu-are cale-ntoarsă.

Tu vrei să-ntinzi pe scule o mână de tâlhar,

Dar trăsnetul, ia seama, te-așteaptă pe altar!

Ai zis? (În parte.) Răbdare, Despot. (Tare.) Zi tot ce ai a-mi spune,

Dar cumpănește-ți bine cuvintele, nebune.

Păgâne! râzi de lege c-un râs neomenos?

Prefacă-ți-se râsul în bocet dureros,

Și toată veselia din sânul tău să piară!

Străin s-ajungi de lege, străin s-ajungi de țară,

Să fugă toți de tine, toți, chiar ș-ai tăi copii,

Și alungat pe lume de spectrul tău să fii.

Ciubere! meriți moarte!... dârzia ta e mare,

Dar mi-ai scăpat tu viața... Eu ție-ți dau iertare.