Auzi cum bate tunul?

Dar; azi e luptă cruntă!

Chiar Despot la bătaie s-a dus și moartea-nfruntă.

Toți l-au urmat... palatul acum e părăsit.

Eu singură rămas-am cu-acest copil robit,

Cu Iliaș... O! Doamne, cât tremur de uimire!

Mă simt amenințată de o nenorocire...

De-ar ști soțul meu Laski!... de-ar ști că-aici eu sânt!...

A! cum aleargă caii cu nările în vânt!

Iată-i s-ajung!... bataia pe câmp e încleștată...

Și poate chiar acuma în lupta desperată

Rănit de moarte, Despot... O! nu, el este-al meu.

Îl apără și gândul și-ntreg amorul său.

Nu cade-n fața morții acel ce prin iubire

Își face rai în viață și scut de nemurire.

Privește-i!... cum se bate ostaș lângă ostaș!

Mă duc și eu la luptă. (Se coboară de pe scaun.)

Stai, dragă Iliaș.

Când a plecat azi Vodă, te-a confiat el mie

Să te păzesc, copile, de crunta vijelie.

Stai lângă mine-aice. (În parte.) Vai! pot eu prevedea

Ce soartă mult cumplită pe noi azi va cădea?

Adevărat să fie aceea ce se spune

De-o sfântă apărută la noi ca o minune?

Se zice...

Ce se zice?

Că-i fiica lui Moțoc,

Că-i însăși Ana.

Ana?

Dar!... cică-n acest loc,

Pe uliți unde zace grămadă-n putrezime

De trupuri ne-ngropate și de răniți mulțime,

O gingașă copilă cu chipul îngeresc

Revarsă mângâiere la cei ce pătimesc.

Poporu-i zice sfântă și urmele-i sărută...

Așa numeau creștinii pe biata mama!... Hai,

Hai să videm pe Ana.