Scena II
CARMINA, ILIAȘ, HARNOV (vine alergând din fund)
HARNOV
Amar de noi și vai!
Ne-a învins Tomșa!
ILIAȘ
Tata?
CARMINA
(încremenită)
Învins?
ILIAȘ
Ce bucurie!
El e învingătorul!... el trebuia să fie! (Aleargă iar la fereastră.)
HARNOV
Taci, taci, nenorocite!... Fugi, pieri, te fă ascuns;
Să nu te vadă Despot de furie pătruns.
Ah! Ah! s-au sfârșit toate!... Domnia-i la pierzare!
(În parte.)
Revino, Lăpușnene, să stingi a mea mustrare.
CARMINA
Învinși!... dar spune Harnov, cum Tomșa ne-a învins?
HARNOV
Ah! Ah! Zadarnic Despot, cu paloșul încins,
Ieșit-a din cetate ș-a dat pe loc navală
În oamenii lui Tomșa, toți oameni buni de pală.
Eroica-i cercare deodată s-a lovit
Și frânt, ca de o stâncă, de pieptul oțelit
Al dușmanului Tomșa!... Mulți au pierit în luptă!
Și Despot se întoarce din câmp cu arma ruptă.
(O bombă lovește în zidurile palatului.)
A! tunurile-acuma chiar în palat lovesc...
Ai noștri fug!... Tomșanii turbat îi urmăresc.
ILIAȘ
Iaca tătuca!... vine! (Deschide fereastra și strigă:) Tătucă!...
(Un tun. Fereastra se sparge.)
ILIAȘ
(căzând amețit)
A!
CARMINA
(speriată, aleargă la Iliaș)
Rănit?
Mort, poate!
HARNOV
(plecându-se pe Iliaș)
Ba nu...
CARMINA
(frângându-și mâinile)
Doamne!
HARNOV
E numai amețit.
S-a speriat copilul. (Îl ridică pe brațe.)
CARMINA
E rece ca de gheață...
Hai să cercăm de-a-l face a reveni la viață.
(Iese grabnic în stânga)
