Scena IX
DESPOT
(privind cu durere pe Carmina moartă în mijlocul scenei)
Ea, moartă!... ușa morții eu, Despot, am deschis-o!
A înjunghiat-o Laski, dar vai! eu am ucis-o!
Eu!... căci în a mea poftă de zbor ambițios,
Primind, fără iubire, amoru-i generos,
Am profanat, o! barbar robit de o idee,
Altarul cel mai sacru, un suflet de femeie!
(Îngenunchează lângă Carmina și-i ridică capul pe genunchiul lui.)
O! nobilă victimă, amorul tău ceresc,
Acea scânteie vie din ochi dumnezeiesc,
Râvnit-au pentru mine măriri, pompe deșarte...
Ei bine, măcar moartă de tron să ai tu parte.
(O ia în brațe și o așează pe tron.)
Aici îți era locul!... Pe tron să viețuiești,
Pe tron să mori!... Carmina!... cât de măreață ești
Sub palida, duioasa și sacra maiestate
A morții, pe-acest scaun de naltă vanitate,
Purtând pe a ta frunte cel mai suprem odor,
Coroana de martiră a cruntului amor!
(Se pune în genunchi la picioarele tronului.)
O! dacă eu în ceruri mai pot găsi iertare,
Gândește tu la mine de sus cu îndurare
Și lasă ca să cadă la glasul meu uimit
O jalnică privire pe-un biet nenorocit!
(N.B. Zgomote de popor afară.)
DESPOT
Ce larmă se aude?... Poporul strigă-afară...
(Merge de ascultă în fund.)
