Hai sus, la Vodă...

Gloata se suie acum pe scară...

Să fie vreo răscoală? (Vine de acoperă pe Carmina cu cortinele tronului.)

Hai sus!... ne-am săturat

De-atâte lupte oarbe, de-atât sânge vărsat.

Hai, hai!

Ce vreți? Ce este?

Măria-ta! poporul

De nouăzeci de zile îl seceră omorul,

Încât a noastră grijă nu e cum să trăim,

Nu, Dumnezeu o știe, dar e cum să murim!

Răbdăm nenorocirea de nouăzeci de zile,

Văzând cum pier de foame nevesti, copii, copile,

Și ne-au ajuns cuțitul!... Nu vrem a mai răbda...

Poporul vrea lui Tomșa cetatea a preda.

Lui Tomșa, al meu dușman, să închinați cetatea?

Români! unde vă este credința și dreptatea?

Credința, ne-am plătit-o cu trei luni de dureri!

Dreptatea, noi o cerem!... tu n-ai dreptul s-o ceri

Când țara-i chiar prin tine adusă la pieire.

Sumețe!...

Sumeția-mi e rod de suferire.

Destul amar!... destulă batjocură de noi...

Hai să deschidem poarta, români.

Hai!

Stați!... O! voi,

Copii acelor oameni giganți de altădată

Ce înfruntau sub Ștefan restriștea-nviforată,

Ei toți în locul vostru sub zid s-ar îngropa

Și poarta cu-a lor trupuri luptând ar astupa...

Și voi!... gândiți ce-ar zice eroii din vechime,

Gâsindu-se azi față cu-a voastră micșorime?...

Dar ce-mi pierd eu cuvântul?... strămoșii erau zmei,

Români de viță bună, și voi, niște mișei!...

Vă plângeți voi de lupte?

Ba nu!... de sărăcie!

Na!... puneți poleială l-a voastră mișelie.

Români!... nu vă atingeți de banii cu păcat

Ce poartă a lui Despot chip mândru-ncoronat.

E aur de icoane, e aur de potire

Topit chiar de Satana cu a lui Despot știre!

E foc ce arde mâna!... Despot, suntem țărani.

Nu vindem țara noastră, nici cugetul pe bani.

Ca să-ți culeagă darul ș-a ta pomană seacă

Ar fi ca să se plece românul... nu se pleacă!

Opinca îți azvârle pomana înapoi.

Nici noi suntem de tine, nici tu nu ești de noi!

Hai!

Câtă umilire mi-a rezervat azi soarta!

S-a sfârșit tot!... (Tare.) Vă duceți, sărmani!... deschideți poarta!