Pe drumuri, prin orașe, prin sate, prin zăpadă,

Se văd, sau singurateci trecând, sau în grămadă,

Sărmani în haine sparte, prin care intră gerul

Și-n măduvă pătrunde mai crâncen decât fierul.

Goi, sarbezi, rupți de foame și obosiți de trude,

Triști, tremurând de friguri sub frigul iernei crude

Și întinzând la oameni o mână tremurândă…

Ce-i astă sărăcime și goală și flămândă!

Eroii de la Plevna!… Iată-i! Ah! Cine-ar crede?

Le plânge chiar de milă tot omul care-i vede.

Și eu, plâng de rușine… În țeara ospeției

Să văd cerând pomană vitejii României!

Aceste brațe, care împins-au cu putere

Pe țeară la-nălțime, pe dușman la cădere.

Sunt goale!… Aste picioare, ce urme glorioase

Lăsat-au pe tărâmul redutelor fioroase,

Sunt goale, degerate!… Aceste frunți, ce-s demne

Să poarte ale măririi strălucitoare semne,

Sunt goale, o! rușine!… sunt goale o! cruzime!…

Eu cat eroi în giuru-mi și văd numai victime!…

Ce crimă le atrage pe cap așa osândă?

Ce crimă?… Lupta mare pe câmpul de isbândă!

Ce crimă?… Eroismul, sublima devotare

Pentru-apărarea țerii ș-a ei neatârnare!…