În poiana verde am găsit un fluier

Și i-am zis în treacăt: „O! Fluier perdut,

Ai avut odată mult maestru șuier

Care uimea lumea, ș-acuma ești tăcut.

Astfel și poetul viu în tinereța

Gingaș, cu iubire, dulce a cântat,

Dar i-a plecat fruntea tristă bătrâneța

Și i s-a stins glasul ș-a rămas uitat.”

Fluierul răspunde: „Frate, frățioare,

A sosit amurgul, jalea ne-a cuprins,

Dar a noastră soartă e mulțumitoare;

Am cântat o doină, și e de ajuns.”