SCENA II

IORGU, GAHIȚA (intrând pe ușa din fund, cu capela pe cap și cu șalul pe umeri)

GAHIȚA: Ah! Georges, îmi vine leșin de mânie!

IORGU: Ce ai?

GAHIȚA: Pune-ți în gând, mon adoré, că m-am dus la Miculi ca să-mi aleg o coafiură verde cu pene roșii și aflu că a luat-o comisoaia.

IORGU: Care comisoaie?

GAHIȚA: Femeia lui Agamemnon Kiulafoglu, gazda noastră.

IORGU: Și numai pentru atâta îți vin istericale?

GAHIȚA: Numai pentru atâta?... Ce-ntrebare-i asta?... îmi pare curios, Georges, să-mi faci o astfel de-ntrebare mie, care am jertfit pentru tine și reputație, și nume, și...

IORGU: Mă rog, nu mă mai ameți cu pomelnicul jertfelor d-tale... le știu și iar le știu pe de rost... Slavă Domnului! nu-i zi în care să nu-mi aduci aminte; că te-ai legat de capul meu ca boala de om sănătos.

GAHIȚA: Ce vorbe sunt aceste?... Tu, Georges... care mă numeai îngerul tău tutelaire!... tu, care mă numeai vergură lină și senină! tu să-mi zici că ți-am picat năpaste!... Ah! câtă deosebire-i între tine și nobilul baron von Kleine Schwabe, care...

IORGU: Care te slăvea când ai fost la Cernăuți?... știu... Mi-ai spus povestea asta de-o mie de ori... o cunosc!... Îi chiar degeaba dar să-mi mai pomenești de el.

GAHIȚA: Auzi, auzi tiranie!... nici nu mă lasă acum să vorbesc! (Plângând.) Ah!... văd că amorul tău începe a se răci și că nu-mi mai rămâne altă decât să mor!...

IORGU: Nu-ți mai uda basmaua degeaba!... Schimositurile aceste mă strâng de gât!... În toate zilele, tot țipete și bocete!... destul, pentru numele lui Dumnezeu!... că m-am săturat acum.

GAHIȚA: Te-ai săturat de-a mă videa plângând, om fără suflet ce ești!... Când tu însuți ești pricina că mi s-au schimbat ochii în pâraie de lacrimi... Vai de mine! cât sunt de nenorocită!... Eu, care i-am jertfit toate palpitațiile inimii mele! și care l-am ridicat în fantasia mea până la al nouăsprezecelea cer!... Ce descepție crudă! ce deșteptare fioroasă!... ce...

IORGU: Și celelalte multe... Le știu pe de rost... și, de vrei, pot să ți le spun eu însumi... (Imitând pe Gahița.) Ce deznădăjduire amară! ce lovire cumplită pentru inima mea! ce durere sfâșietoare!... Toate aceste, soro dragă, sunt bune în Malvina și în Gonzalv de Cordova1... iar pentru mine, toate aceste suspinări mă fac să casc pân’ îmi strămut fălcile... și cât pentru lacrimile cu care mă stropești necontenit, trebuie să știi că-mi dau gutunari.

GAHIȚA (cu mânie): Infame!... cum de îndrăznești să mă calci în picioare, pe mine, care te-am învăluit în toate fericirile lumești și te-am legănat pe sânul meu ca pe un copil rătăcit în calea vieții?...

IORGU: Și aceste le știu... așteaptă... (Imitând pe Gahița.) Pe mine, care te-am legănat și te-am înviat, ca pe-o floare vestejită, la razele amorului meu!... și care, priveghind ca un înger binevoitor asupra ta, am depărtat toate furtunile ce ar fi putut să zbuciume coardele inimii tale!... și celelalte... Vezi, cucoană Gahiță, că le știu toate de-a rândul, deși nu le-am învățat și eu din romanțuri ca d-ta... în sfârșit însă, vreau să mă tălmăcesc curat... Cucoană Gahiță, m-am săturat de toate parascoveniile și de toate farafastâcurile d-tale.

GAHIȚA: Farafascovenii, eu!... Oh ciel!

IORGU: Dar; din pricina d-tale am făcut pe moșul meu să mă deie afară din casa lui... Atunci eram un nebun, ș-acum mă căiesc... ai înțeles?... De șase luni de zile, de când te-ai legat de mine, m-ai scos din toate mințile și m-ai adus aici în Iași...

GAHIȚA: Ingratule!

IORGU: Aici nu numai că m-ai înglodat în datorii pân’în urechi, ba încă m-ai și făcut să-mi lepăd numele tătâni-meu!... și să iau pe-al d-tale... Auzi poznă!... să nu mă mai chem eu Damian, ci de Rosmarinovici!... zicându-mi că Rosmarinovici bate mai bine la urechi.

GAHIȚA: Misérable!

IORGU: Și eu, ca un prost, mă potrivesc ei!... Ce-ar zice moșul meu când ar afla că mi-am schimbat porecla familiei și că mă alung datornicii pe ulițe?... Destul, cucoană Gahiță!... foarte-ți mulțumesc de dragoste și te rog de-acum înainte să-mi dai bună pace.

GAHIȚA: O! quel infâme!... Să-ți dau pace, după ce m-ai comprometarisit?… Ah! știu eu de ce mă depărtezi tu acum de la sufletul tău... pentru că iubești pe alta, pe comisoaie.

IORGU: Ai-nebunit?

GAHIȚA: Te-am înțeles eu de mult că-mi calci într-aiurea... însă bun îi Dumnezeu!... Mi-a veni prilejul să-mi răzbun... ș-atunci... cerul va fulgera, mările s-or clătina și pământul s-a cutremura! (Iese tulburată pe ușa din dreapta.)

IORGU: Și dracul te-a lua!

Share on Twitter Share on Facebook