SCENA IV

DAMIAN, GAHIȚA (intrând prin fund mânioasă)

DAMIAN: Cine vine?. A!....Cucoana Gahița Rosmarinovici!...Sărut mâna, cucoană Gahițo.

GAHIȚA (dându-și vânt cu evantaiul): Bonjour, mon cher arhon pitar... lan spune-mi, je vous prie, de unde-ai luat moda să trimiți mojicii din ogradă ca să facă invitații în case cinstite?

DAMIAN: Ce spui, cucoană Gahițo?... argații mei au făcut vro bazaconie la d-ta în casă?... nu mă-nebuni!

GAHIȚA: Nu te face, mă rog, că nu știi...

DAMIAN: De știu ceva, să fiu afurisit!... Da cum socoți c-aș da eu voie să se facă acest fel de lucruri?... Mă rog, cucoană Gahiță, nu mă socoti un om așa făr’ de ispravă, încât eu însumi să poruncesc slugilor mele ca să facă pozne în case străine... Pân’acum, slavă Domnului! pitariul Enachi Damian n-a dat semne de nebunie, și numele lui a fost totdeauna cinstit...

GAHIȚA: Da cine-ți vorbește de nebunie și pozne?... Cine-ți zice că n-ai reputație bună?...

DAMIAN: Apoi dacă am respuntație bună, cum o chemi d-ta... ce zici că am trimis oamenii din ogradă?...

GAHIȚA: Da n-ai trimis pe Iftimi să mă poftească la masă?... și tocmai pe el l-ai găsit mai cu cap pentru ca să-mi facă invitație?

DAMIAN: Da ce ți-a făcut? pentru numele lui Dumnezeu!. ce-i inghitația ceea?

GAHIȚA: Nici invitație nu știi ce însemnează?... Elei! mon cher arhon pitar, tare ești arriéré.

DAMIAN: Ce sunt?... rierel? Mări, ce vorbe sunt aceste? Ha, ha, ha... Auzi, inghitație, rierel, bonjur?... Auzi parascovenii pocite?... Nu cumva, soro dragă, s-a mutat țara Moldovei din loc?... Nu cumva suntem franțuzi, nemți, jidovi?... și noi, ca niște proști, ne credem tot moldoveni!... Ha, ha, ha, rierel, inghitație!...

GAHIȚA: D-ta râzi, pentru că nu te-ai adăpat de delicatețea, de eleganța și de sublimitatea limbii franceze.

DAMIAN: Ce să fac?... Să mă adăp?... Trebuie să știi, cucoană dragă, că numai vitele s-adapă, dar oamenii beau... și să mă ferească Dumnezeu de cateție, de ganț și de bliblitatea d-tale!... Când mi-i sete, eu beau vin de Cotnar și de Odobești; beau vin de cel moldovenesc curat, iar nu ganțuri, nici bliblități... Așa să știi.

GAHIȚA: Îi superflu să mai cozarisim împreună asupra acestui suget, pentru că nu ne înțelegem.

DAMIAN: Superfliur sau nesuperfliur... nu știu... dar că nu te înțeleg?... asta-i adevărat... și mă pot jura pe cei patruzeci de sfinți părinți de pricep ceva din toate cimiliturile câte le înșirați d-voastră, iști de vremea nouă, care vă ziceți... cum, Doamne iartă-mă?... civirasilisiți... Ha!... civirasalisiți; d-voastră, ipochimene alese, cărora vă este rușine a trăi și a grăi ca părinții voștri; d-voastră, oameni procopsiți și mai ales pricopsiți, care vă faceți momițele altora, împrumutând de la străini numai cele rele, nemaiputând trăi decât cu bonjur, cu blamange și cu parle, marle cheschevu; și cărora, în sfârșit, vă e rușine să fiți moldoveni curați, români get-beget... (În parte.) De mi-a veni și Iorgu cu superfliururi, îl ciomăgesc.

GAHIȚA: Cucoane Enachi... n-am venit în casa d-tale pentru ca să mă ofansarisești... și dar te poftesc să-ți mai ții gura, c-apoi...

DAMIAN: C-apoi poate mi-i cere duel?... Atât ar mai trebui... să iasă și femeile la duel!... c-apoi s-a pricopsit de tot biata Moldovă! (Cu blândețe.) Ian ascultă-mă, dragă cucoană Gahiță... nu te mânia... eu te-am văzut mititică cât o șchioapă ș-am fost bun prieten cu tatăl d-tale și cu bărbatul d-tale, Dumnezeu să-i ierte!... În urmare, mi se poate trece câte le zic. În vremea mea, dragă cucoană Gahiță, bătrânii aveau voie să grăiască ce le plăcea, pentru că pe-atunci tot omul cu părul alb era cinstit... și cred că străinii nu ne-au stricat încă toate obiceiurile cele bune.

GAHIȚA: Departe de a ni le strica, arhon pitar, străinii ni le-au adus în perfecție.

DAMIAN: în ce, mă rog?

GAHIȚA: În gradul civilizației care domnește astăzi în Europa.

DAMIAN: Unde?...

GAHIȚA: Aici în provincie nu poți judeca reformația care s-a introdus în țară; dar du-te, je vous prie, în capitalie; du-te de vezi magaziile lui monsiu Miculi; du-te de vezi paveua cea nouă...

DAMIAN (în parte): Ba că chiar! hodoronc-tronc.

GAHIȚA: Du-te de te întâlnește cu cavalerii de acolo… și să admirezi amabilitatea lor... să-i auzi ce complimente delicate îți fac; iar nu cum faceți d-voastră, care vă slujiți de cuvinte groase și ziceți fiecărui lucru pe nume, fără a vă închietarisi de urechile damelor!... Du-te... intră în saloanele briliante, unde ard sute de bugii, iar nu lumânări de seu ca pe-aici... du-te de vezi oglinzile acele mari care îți reflectarisesc tot trupul... canapelele acele elastice care te saltă cu plăcere, iar nu scaune de lemn ce-ți intră în oase... Du-te mai ales de vezi damele acele educarisite, care stau toată ziua la oglindă de-și împodobesc grațiile figurii și ale trupului, iar nu ca pe la noi, să meargă la bucătărie și la spălătorie, ca să-și feștelească rochia și degetele. Du-te de le vezi toate acele, ș-apoi mi-i zice dacă influența străinilor ne-au stricat mintea sau dacă ne-au developat-o.

DAMIAN: Vel-Lopată?... Destui!... Am înțeles. (În parte.) Săracă limbă!... de te-or fi sucind și pe-acolo tot așa, apoi te-ai sfințit! ești bună de pus la zvântat în pod. (Tare.) Cucoană Gahiță! ai toate dreptățile, și eu sunt un nătărău!... te mulțumești cu atâta?

GAHIȚA: Fie... îți dau pardon.

DAMIAN: Foarte mulțumesc. (În parte.) De mi-a veni și Iorgu în doaga ei, îl trimit la Golia.