SCENA V

DAMIAN, GAHIȚA, GÂNGU (venind din fund)

GÂNGU (vorbind tare ca un surd): Ei, măi Enachi!... adevărat că vine astăzi Iorgu de la Sadagura?

GAHIȚA (în parte): Carnacsî! că m-au speriat... quel manant!

GÂNGU: Mi-a spus-o azi Îftimi, când a venit să mă poftească... Când ai ști cât îi de veselă Marghiolița, fiică-mea, că-i vine logodnicul?... parcă are argint viu într-însa... Sare prin casă, frate, și jioacă drăgaica ca o nebună!... Măi, măi, măi!... Ce-s fetele ieste!... cum le pomenești de bărbat, îți sar în cap de bucurie... Marghiolița, cât pe ce era să mă gâtuie...

GAHIȚA (în parte): Of! nu pot să sufăr surdul ista... răcnește parc-ar fi toți surzi ca dânsul.

GÂNGU (către Gahița): Aud?... bunătatea matale... eu sunt sănătos... da mata?

GAHIȚA: Nu te-am întrebat cum te afli.

GÂNGU: Ești sănătoasă?... îmi pare foarte bine... Vezi mata, dragă... sănătatea-i ca o iapă albă... cum trece dealul, nu se mai vede.

GAHIȚA (în parte): Auzi vorbe de provincie!

GÂNGU: Să te păzești, dragă cucoană Gahiță, pentru că, la vârsta noastră, cataroile sunt foarte șugubețe.

GAHIȚA (mânioasă): Cine ți-a spus d-tale că am cataroi?…

GÂNGU: Precum zici foarte bine... ele deodată, nitam-nisam, te trântesc alivanta plăcinta-n groapă... mai ales la vârsta noastră.

DAMIAN (în parte, râzând): Alta-i zice, alta-i răspunde... are haz.

GAHIȚA (apropiindu-se de Gângu și strigându-i tare la ureche): N-auzi, surdule?... ține-ți vorbele-n gură și nu te obrăznici mai mult...

GÂNGU: Ei!... aud!... ce strigi așa tare?... că doar nu-s surd.

GAHIȚA (în parte): Îmi vine nu știu ce să-i fac... Quel manant, oh ciel!

GÂNGU: Măi Enachi! ce are Rosmarinovicioaia, de-mi zice că mă obrăznicesc?...

DAMIAN (tare): Ce-o năpăstuiești și tu de-i zici că pătimește de cataroi ca babele?

GÂNGU: D-apoi n-a spus-o ea singură mai dinioare?... ce dracul, doar aud bine... mi-s...

GAHIȚA: Destul, je vous prie, cu astfel de vorbe, c-apoi mă-nchin cu plecăciune.

GÂNGU: Bine-ai face, bine-ai face cucoană Gahițo... Ceaiul de soc, după cum zici, îi tare folositor pentru cataroi; dar socot că floarea teiului îi și mai bună... Întreabă, dacă nu mă crezi, pe baba Anghelușa, știi... cea care face dresuri de obraz… o cunoști...

GAHIȚA (lui Damian): Mon cher arhon pitar, se vede că dorești ca să ies din casa d-tale, de vreme ce siuportarisești o astfel de infamie.

(Se pune pe un jilț în dreapta, mânioasă.)

GÂNGU (Gahiței): Aud?... Grăsimea de gâscă îți pare mai bună?

DAMIAN (trăgând deoparte pe Gângu): Taci, măi Gângule... nu vezi că cucoana Gahița-i damă de moda nouă, care, cu cât îmbătrânește, se socoate mai tânără?... Ce dracu-i vorbești tot de leacuri?

GÂNGU (râzând): Ba zău?... Iaca dracul!... și poate mai gândește la măritiș?

DAMIAN: Mai știi pozna?

GÂNGU (râzând): Da bine, măi Enachi, dacă le-a veni în cap babelor să se mărite... ce-or face fetele?... de pildă: Marghiolița mea?

DAMIAN: Pentru dânsa nu-i nici o grijă... Știi c-am hotărât amândoi s-o dăm după Iorgu...

GÂNGU: Și când jucăm la nuntă?

DAMIAN: Într-o săptămână.

GÂNGU: Ișala!

GAHIȚA (în parte): Carnacsî! iar m-au speriat... parcă l-au umflat Rusaliile.

(Se aud pași la ușa din fund.)