SCENA VI

KIULAFOGLU, ZOIȚA (intrând amândoi pe ușa din stânga)

KIULAFOGLU (fără surtuc, cu fes mare și cu ochelari): Ma psihi mu, Zoița, nu m-ai inselato... crede mu che nu m-ai inselato... eți na ziso!

ZOIȚA: Ei! te cred, te cred... dă-mi pace.

KIULAFOGLU: Ma ohi eți. Se me crezi din tot sufletu mataluți.

ZOIȚA: Și din tot sufletul mataluți, dacă vrei... Te cred... mai mult poftești?... De când am pus iedeș amândoi, n-am chip să mă odihnesc.

KIULAFOGLU: Mite ego; ma țe se fațem?... iadesu-i mare... stii?... Un salo pentru mata daca mi-i insala, ke o chisa de capnos cusuta pentru mine, daca te-oi insala ego pe mataluți... Lipon, fiind che mune nadazduesco a me fațe ispravnicos, elpizo se castigo totodata și chisaoa pentru sohpeti.

ZOIȚA (cu bucurie): Zău, mâini te faci ispravnic?

KIULAFOGLU: Oriste?

ZOIȚA: Mâini te pun în slujbă?

KIULAFOGLU: Malista; de mult alergo, psihi mu; omos imprezurerile nu mi-au fostu cu favori... Ostoson tora ime siguros.

ZOIȚA: Cât îmi pare de bine! îmi vine să te sărut de bucurie.

KIULAFOGLU (zâmbind): Saruta, matia mu, saruta.

(Zoița voiește să-l sărute; Kiulafoglu o oprește.)

KIULAFOGLU: Ba nu, sirata țe esti; vrei să-mi dai o sarutare, s-apoi se ziți iadesi?... (Râzând.) Acus sirata! cum vrea se me insele ca se castize to sali... Ma si eu palicaris... nu me prindo asa lesne.

ZOIȚA: Ha, ha, ha... da fricos mai ești!

KIULAFOGLU: Ego sinto comisos Agamemnon Kiulafoglu si am capo nu kefali... țe zic eu?... nu bostani... A! vrei mata numaidechit se porți salo de ispravnițesa? ma cu asta fel de tesmecherii nu me prinzi pe mine... Vezi... Zoi mu, sint necontenit cu ghindul tot la iadesi, si pentru ca se nu-l uit, am hoterito se zic stiu! de dimineața eos tin seara... Paradigmatos harin; chind mi aduțe fițorul dulțeți, eu zic stiu!... chind me-ntreaba țineva de sint senatos, zic stiu!... de-mi zițe țineva: Arhon comise, femeia d-tale... stiu, frațico, si iar stiu!

ZOIȚA (în parte): Bine, bine.

KIULAFOGLU: Ma se lasemu iadesu de o parte... lan spune-mi, psihi mu, a platito chiria odailor monsu de Rosmarinopulos?

ZOIȚA: Ba încă nu.

KIULAFOGLU: Țe fel nu?... omos vadeoa a trecut-o de mult, fos mu, si eu am trebuința acum de parale, pentru ca se me fac ispravnicos mai degraba.

ZOIȚA: Lasă, frate, că ți-a plăti; mai îngăduie-l puțintel.

KIULAFOGLU: Pentru hatiro mataluți țe n-asi fațe?... daca vrei, zocu to piperi.

(Intră o slugă cu un răvaș.)

SLUGA: Iaca un răvaș pentru d-ta, cucoane Agă-memnule.

ZOIȚA (luând răvașul): De unde să fie oare?... na, dragă, deschide-l.

KIULAFOGLU (întinzând mâna și trăgând-o iute înapoi): Stiu... A! sirata! iar ai vruto se me prinzi, ma ți-am spuso che sint palicaris... (la răvasul râzând.) Se videm ține-mi scrie. (Citește:) “Cu frățască dragoste mă închin d-tale, arhon Agamemnon! Mai întâi nu lipsesc a cerceta despre întregimea fericirei sănătății d-tale, ca aflând că ești după cum doresc, nu puțin să se bucure sufletul meu; al doilea, vei ști că, din mila cerescului împărat, și eu sunt sănătos; al 3-lea, te înștiințez că vin la Iași, ca să caut pe nepotul meu Iorgu, care mi-a scris că s-a pocăit pentru cele trecute. Deci, în puterea prieteșugului nostru, am gând să trag la d-ta în gazdă, rămânând al d-tale preaplecată și supusă slugă, Enachi Damian, pitar.”

ZOIȚA: Pitarul Enachi Damian?... cine-i, dragă?

KIULAFOGLU: Un prietinos vechi a meu, cu care am fuzito peste Pruto, în vremea turților.

ZOIȚA: Ce fel? ai fugit?... Parcă mi-ai spus că te-ai bătut cu dânșii la Sculeni?...

KIULAFOGLU: Malista psihi mu, m-am batut-o, ma de departe... Eu sidemu pe țelalalt mal a Prutului chind a sosit urdia turțesca și recneam “Elate kakohrononaki diavoli... Ela incoațe, daca ve da inima, se ve aretu eu”... ma niți unu n-a indreznit-o se treca Pruto, che pe toți îi fațeam kes.

ZOIȚA (râzând): Auzi voinic!

KIULAFOGLU: Ma cum socoți?

ZOIȚA: Știu că ești din cei care intră-n doi ca-n doisprezece și nu-i pot scoate nici douăzeci și patru.

KIULAFOGLU: Ian lasa saga; ke se gatim mai bine conacu pentru pitaris Enachi.

ZOIȚA: Odaia-i gata, nu te-ngriji.

KIULAFOGLU: Un lucru numai nu ințelego in ravasul ista... zițe che vine se caute un nepoto a dimisale țe s-a pocaitu... țe nepot?

ZOIȚA: Las’ că te-i tălmăci cu pitarul Enachi.

KIULAFOGLU: A! natos ke monsu de Rosmarinopulos.